× Hello Holidays

Circuit Portugalia | 8 zile - Avion | 2021

Recenzii turisti
Ghid insotitor
Variante de plata
Card online
Transfer bancar
Cash

Program detaliat

Circuit Portugalia | 8 zile - Avion | 2021

Evora - Mafra - Obidos - Fatima - Batalha - Alcobaca - Nazare - Tomar - Coimbra - Porto - Braga - Guimaraes - Santiago de Compostella - Lisabona -  Sintra - Cabo da Roca - Sesimbra - Arrabida - Setubal

Ziua 1. BUCURESTI - LISABONA - EVORA (zbor + cca. 130 Km)
Prezentare la ora 13.30 in aeroportul Otopeni pentru imbarcare la zborul spre Lisabona. Transfer la hotelul din zona Evora pentru cazare. 

Ziua 2. EVORA - MAFRA - OBIDOS - FATIMA (cca. 315 km)
Mic dejun. Incepem vizita matinala la Evora- orasel medieval din patrimoniul UNESCO, adevarat muzeu in aer liber: Templul Dianei - construit in sec. I in cel mai inalt punct din oraș, cel mai mare si bine conservat templu roman din Peninsula Iberica si Catedrala da Sé (sec. XII) in stil romanic, modificata ulterior in stilul gotic, exemplu excelent de catedrala fortificata, unde se pastreaza o sculptura a Maicii Domnului insarcinata. Urmeaza Termele romane (sec. II) descoperite sub cladirea Primariei si apeductul- care aducea apa de la 9 km, considerat cel mai mari proiect de inginerie din Peninsula Iberica, ce atinge pana la 25 m inaltime in afara zidurilor orasului, iar in interiorul zidurilor, pe sub arcadele apeductului au fost construite case și magazine, facandu-l sa para parte integranta a orașului. Incheiem turul la Capela oaselor, cu atmosfera sa sumbra, ce a fost construita din necesitate in sec. XVI, cand cimitirele erau supraaglomerate si oasele au fost asezate respectuos in ciment, (existand cca 5.000 de oase “turnate” in pereti de la tavan pana la podea). Plecam spre Mafra, unde se afla cel mai mare complex monastic al Portugaliei, comparat cu Escorialul spaniol, dar mult mai grandios. Continuam cu o plimbare pietonala in Obidos - cel mai romantic sat medieval din Portugalia, oferit ca dar de nunta Reginei Isabel de Aragon, de catre sotul sau regele Dinis. Urmand Rua Direita (strada principala) vizitam cele mai importante obiective turistice si degustam specialitatea locului - lichiorul servit in pahare de ciocolata. Seara pornim spre Fatima -  unul din cele mai importante locuri de pelerinaj din lume, devenit celebru dupa ce trei copii cu varste intre 7 si 11 ani aflati cu oile la pascut, au avut o serie de viziuni in 1917. Aici vom vizita Sanctuarul Fecioarei de la Fatima, Bazilica da Nossa Senhora de Rosario, si Capela Aparitiilor. Cazare la Fatima.

Ziua 3. FATIMA - BATALHA - ALCOBAÇA - NAZARE - TOMAR - FATIMA (cca. 165 km) 
Mic dejun. Timp liber in Fatima sau excursie optionala (55 €) la cele trei perle din patrimoniul UNESCO: Alcobaça- Batalha- Tomar. Pentru inceput vizitam Manastirea Alcobaça (sec. XII), intemeiata de primul rege portughez Alfonso Henriques, ce conserva cele mai vechi constructii gotice si neo-gotice din Portugalia, si Panteonul Regal (sec. XVIII) o adevarata capodopera arhitectonica. Urmeaza Manastirea Batalha (sec. XIV), cu numeroase turnulete, spirale, portaluri, stucaturi s.a., specifice goticului tarziu. Continuam excursia optionala cu vechiul port pescaresc Nazare, astazi o importanta statiune litorala, aflata pe malurile Atlanticului. Numele asezarii vine de la biblicul Nazaret, portul fiind botezat dupa o statuie a Sfintei Fecioare adusa din Tara Sfanta. Dupa amiaza ne deplasam spre cel mai important obiectiv al zilei- Tomar, cunoscut pentru Castelul si Manastirea “Convento de Christo”- resedinta de odinioara a puternicilor Cavaleri Templieri. Orasul a existat inca din timpul romanilor sub numele de Sellium, iar dupa recastigarea regiunii de la mauri, incepand de la 1159, a fost acordat ca fief Marelui Maestru Gualdim Pais cu scopul de a fi aparat impotriva necredinciosilor. Revenim la Fatima pentru cazare.

Ziua 4. COIMBRA - PORTO - BRAGA (cca. 260 km)
Dupa micul dejun, pornim spre Coimbra- fosta capitala a Portugaliei, unde vizitam Universitatea (sec.XIII), una dintre cele mai vechi din Europa, Catedrala (sec. XII) cea mai veche catedrala a Portugaliei si singura care pastreaza intact stilul romanic original si cartierul Baixa unde ne bucura de atmosfera tipic portugheza. Continuam deplasarea spre Porto, al 2-lea mare oras al tarii, situat in Delta raului Duoro, unde admiram: Ribeira- faimoasa piata din centrul istoric (monument UNESCO), impunatoarea Catedrala (sec. XII), Biserica Sao Francisco si Podul D. Luis (emblema orasului). Seara ajungem la cazare in nordul tarii, in pitorescul orasel Braga.

Ziua 5. BRAGA - GUIMARAES - SANTIAGO DE COMPOSTELA - BRAGA (cca. 395 km)
Mic dejun. Timp liber la dispozitie sau excursie optionala (65 euro) la Guimaraes, Braga si Santiago de Compostela. Incepem cu Guimaraes, orasul fondarii nationalismului portughez cunoscut pentru pietele sale legate prin strazi pietruite cu cladiri zugravite intr-un galben unic, ne va incanta cu cele doua castele: Castelul Guimaraes si Palatul Ducilor de Braganza. Castelul Guimaraes a fost ridicat in sec X cu rol de aparare a manastirii deja existente acolo. Castelul a devenit oficial resedinta regala in sec XII, cand Portugalia si-a obtinut independeta fata de Regatul de Leon. Palatul Ducilor de Braganza este fosta resedinta a primilor duci din zona de nord-est a Portugaliei. Ridicat in sec XV, palatul este situat pe varful muntelui Latito, ce domina intregul oras. In apropiere se afla  Capela de Santa Cruz si Biserica Sao Miguel. Castelul a fost ridicat in plan dreptunghiular, cu 4 turnuri si o capela interioara.  Urmeaza Braga, care impreuna cu zona inconjuratoare se remarca printr-o bogatie de locuri istorice, precum Catedrala Se, cel mai cunoscut loc al orasului, caracterizat printr-un amestec de stiluri arhitectonice: romanic, gotic, manuelin si baroc. Construita in sec XI, catedrala care a fost ridicata pe locul unei vechi biserici antice, prezinta pe peretele exterior o statuie a Fecioarei Maria alaptandu-l pe Iisus – Madona Laptelui. De asemenea, vom admira una din cele mai interesante cladiri baroce din intreaga Peninsula Iberica – Primaria orasului Braga. In apropierea primariei, vom avea ocazia sa trecem pe sub Arco da Porta Nova, un alt monument de referinta al orasului, construit in stil baroc, cu decoratiuni mai tarzii rococo. Dupa pranz traversam  in Spania, catre Santiago de Compostella, al 3-lea mare centru spiritual al crestinismului (dupa Vatican si Ierusalim). Vizitam impresionanta Catedrala (sec.XI)- monument UNESCO, ce adaposteste mormantul Sf. Apostol Iacob. Strabatand centrul istoric pe stradutele pietruite admiram Palatul Episcopal si Universitatea. Intoarcere pentru cazare la Braga.

Ziua 6. BRAGA - LISABONA - SINTRA - CABO DA ROCA (cca. 355 km + cca. 85 Km)
Mic dejun. Pornim spre sud catre capitala Portugaliei. Inainte de a ne caza la hotelul din zona Lisabona, optional (25 €) excursie la Sintra si Cabo da Roca. Incepem excursia optionala spre Sintra- cunoscuta pentru palatele si castelele sale construite incepand cu sec. VIII- Castelo dos Mouros si Palacio de Sintra, continuand pana la arhitectura romantica de secol XIX- Palacio da Pena, datorita carora a fost inclusa in patrimoniul UNESCO. Daca in prezent, Castelul Maurilor si-a pastrat aspectul auster, de fortareata militara, Palatul Sintra a fost extins masiv si decorat in sec. XVI in timpul regelui Manuel I, prezentand un stil gotic- renascentist de tranzitie (Manuelin) si o puternica influenta islamica (stilul Mudejar). In schimb Palatul Pena a fost construit in sec. XIX drept resedinta de vara a familiei regale portugheze, fiind si astazi folosit pentru intalniri de stat de catre Presedinte si alti oficiali ai Portugaliei. Urmeaza Cabo da Roca- cel mai vestic punct al Europei, “locul unde se termina pamantul si incepe marea”, de unde puteti obtine o diploma care sa ateste vizita dumneavoastra aici. Intoarcere in zona Lisabona pentru cazare.

Ziua 7. LISABONA - SESIMBRA - ARRABIDA - SETUBAL (cca. 115 km)
Mic dejun. Timp liber pentru vizite individuale in Lisabona (recomandam Oceanarium, unul din cele mai mari din lume), sau excursie optionala (35 €) la Sesimbra, Arrabida si Setubal. Sesimbra este renumita prin plajele sale, restaurantele tradiționale de pește și peisajele salbatice incantatoare ale Parcului Național Arrábida, fiind de asemenea si o destinatie de top pentru scufundatori. In apropierea orasului, pe o inaltime la 240 m deasupra marii, de la ruinele Castelului maur din sec. IX, puteti admira o superba panorama a portului si Parcului National. În timpul Epocii Descoperirilor, Sesimbra a devenit un port maritim important, chiar și regele Manuel I locuind aici o vreme. Traversam apoi spre Setubal prin inima Parcului National Arrabida, cu oprire la Portinho da Arrábida. Aici admiram peisajele exotice ale golfului cu ape calme și transparente, minunat pentru scufundări, considerat una din cele Șapte Minuni Naturale din Portugalia si Pedra da Anixa, o insulita la cca. 200 m de coastă, cu o lungime de doar 40 m, rezervatie zoologica. Structura sa complexă de platforme, fisuri și cavități subacvatice dă naștere la o mare diversitate de micro-habitate marine pentru o mare varietate de specii marine. Adevarate surprize sunt Situl arheologic Creiro, cu ruinele romane ale unei vechi fabrici de conserve de pește din sec. I - V dHr, Muzeul Oceanografic cu o variata colecție de faună și floră din Arrábida si Capela da Lapa de St. Margarida, o peșteră cu o capelă din sec. XVII în interior. Peștera este puțin vandalizată, cu diferite graffiti pe pereți, iar accesul se face fie pe mare, fie pe uscat printr-o mică potecă de cca 300 de metri. Dupa amiaza ajungem in ultimul punct al traseului nostru, la Setubal, candva un centru industrial prosper, al carui principal obiectiv turistic este Mănăstirea lui Iisus, biserică din sec. XV, în stilul gotic târziu portughez (manuelin). Castelo de São Filipe, fortăreața din sec. XVI de pe malul nordic al râului Sado, supraveghează orașul, fiind transformat astazi într-un hotel de lux. La intoarcere in Lisabona, vom avea o vasta panorama de la Santuário de Cristo Rei asupra estuarului fluviului Tajo, a Podului 25 Aprilie si a intregii capitale Portugheze. Monumentul, construit la 133 m pe un vârf de stâncă izolat, este format dintr-un piedestal de 82 m, pe care se inalta Statuia din beton a lui Iisus Hristos de 28 m inaltime. Inspirat de Cristo Redentor din Rio de Janeiro, Iisus este realizat cu brațele întinse asupra Lisabonei, ca pentru a îmbrățișa si proteja orașul. Cazare la acelasi hotel din zona Lisabona.

Ziua 8. LISABONA - BUCURESTI
Dimineata dupa micul dejun, incepem turul de oras in Lisabona, care ne incanta cu edificii in stil art-nouveau, piete pavate cu mozaicuri, stradute impanzite de cafenele si magazine si monumente interesante: Manastirea Jeronymus, simbol al epocii de cuceriri geografice ale Portugaliei, cu mormantul lui Vasco da Gama si Turnul Belem (sec. XVI). Ne deplasam apoi spre Piata Comertului, incadrata de frumoase arcade si dominata de statuia ecvestra a regelui Jose I si cartierul Baixa cu reteaua sa de strazi de sec XVIII. In jurul orei 16.00, imbarcare in microbuzul (sau midi autocarul) de transfer catre aeroport, pentru zborul spre Romania.

Hoteluri utilizate in anii precedenti: Lisabona - H. Vip Berna 3*, Coimbra - H. Don Luis 3*, Braga - H. Joao Paulo II de 3*, Evora – H. Dom Fernando 3*,

EXCURSII SI ACTIVITATI OPTIONALE:

 BATALHA - ALCOBAÇA - NAZARE - TOMAR: 55 euro/ pers
 GUIMARAES - SANTIAGO DE COMPOSTELA: 65 euro/ pers
 SINTRA - CABO DA ROCA: 25 euro/ pers
 SESIMBRA - ARRABIDA - SETUBAL: 35 euro/ pers
 

Reduceri și suplimente

REDUCERE de pana la MAXIM 15% prin CUMULAREA urmatoarelor:  
1. FIRST MINUTE - 10% REDUCERE, valabil pana la 28.02.2021, cu achitarea unui avans de 10% la inscriere, diferenta pana la 30% cu pana la 28.02.2021 si rest de plata cu pana la 60 zile inainte de plecare. 
2. CLIENT FIDEL - 5% REDUCERE pentru turistii care au mai achizitionat programe turistice de la agentia tour operatoare, atat direct, cat si prin intermediul agentiilor partenere a acesteia.
3. REDUCERE DE GRUP: la 8 pers.= 2%, la 12 pers.= 3%, la 15 pers. platitoare, a 16-a GRATUIT
4. REDUCERE 5% pentru ULTIMA BANCHETA din autocar (in limita locurilor disponibile)
Reducerile se aplica numai la pachetul de baza; acestea nu se aplica la alte taxe sau suplimente de orice fel;
 
Turistii care solicita locuri pe primele 3 banchete din autocar, vor achita un supliment de 5% din pretul excursiei.
Turistii care solicita partaj in camera dubla / tripla, nu vor achita suplimentul de camera Single, daca Agentia nu reuseste sa completeze partajul. Eventuale neintelegeri intre solicitantii de partaj, nu sunt imputabile agentiei.
 
Grup minim 25 pers. Excursiile optionale se organizeaza pentru un numar minim de 25 de persoane
 
In cazul nerealizarii grupului minim se va anula excursia, cu posibilitatea inscrierii la un program similar;
In cazul unui grup mai mic de 25 pers. (20-24 persoane) se va achita un supliment de 35 euro/persoana;
Ghidul poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice pe zile, cu respectarea vizitarii tuturor obiectivelor din program;
Pentru explicatiile la obiectivele turistice, grupul va putea apela la serviciile ghizilor locali.

Transferuri

TRANSFERURI CONTRA COST DIN TARA

 

Orasul

Locul de intalnire

Ora

Tarif/pers.

€/sens

 

Orasul

Locul de intalnire

 

Tarif/pers.

€/sens

BRAILA

Parcare PENNY Sos. Buzaului

 

10 €/sens

 

BUZAU

McDonald’s Unirea

 

10 €/sens

FOCSANI

Benzinaria LUKOIL Centru

 

12 €/sens

 

GALATI

McDonald’s

 

10 €/sens

BRASOV

PETROM - Calea Bucuresti

 

14 €/sens

 

CRAIOVA

Petrom langa Autogara Bacriz

 

14 €/sens

CONSTANTA

GARA CFR

 

14 €/sens

 

 

 

 

 

 

*Transferurile din tara se organizeaza (indiferent de numarul de persoane care solicita transferul) cu ajutorul firmelor ce efectueaza curse de linie. Functie de marimea grupului, se poate organiza transfer privat cu microbuz, minibus sau midibus. Turistii sunt rugati sa se prezinte la locul de imbarcare cu 15- 30 min. inainte de ora comunicata. Orele sunt estimative, in functie de conditiile meteorologice si de trafic. Numerele de telefon ale ghizilor sau soferilor se vor comunica cu 2 – 3 zile inaintea datei plecarii, urmand a tine legatura cu acestia pentru a te informa privind situatia concreta din ziua plecarii (ora exacta a sosirii in orasul tau). Te rugam sa respecti ora imbarcarii, pentru ca grupul nu poate astepta turistii care intarzie. Daca turistii se imbarca dintr-o alta localitate decat din Bucuresti, acestia trebuie sa informeze agentia de turism la care s-au inscris cu minim 15 zile inainte de data plecarii. Inscrierile cu mai putin de 15 zile inainte se vor face numai in functie de capacitatea mijloacelor de transport utilizate.

- Asistenta turistica se refera la suport oferit de agentia partenera locala pentru ca turistii sa poata comunica mai eficient cu receptia sau restaurantul hotelului, sau in cazuri nedorite in care trebuie sa fie asistati daca necesita spitalizare, daca pierd documentele de identitate ori alte incidente cu Politia locala, etc.

- Obiectivele turistice redactate cu litere ingrosate si inclinate (Bold- Italic), se viziteaza doar la exterior. In situatia in care nu se mentioneaza ca turul de oras este panoramic cu autocarul, implicit turul se va face pietonal.

- Pentru majoritatea excursiilor, copiii in varsta de 6 - 12 ani, beneficiaza de reducere, numai pentru cazare in camera cu doi adulti.

- Nominalizarea hotelurilor se va face in ultima saptamana inainte de data plecarii, in functie de marimea grupului. Mentiunea “sau similar” in dreptul denumirii hotelului, face referire doar la categoria de confort si regimul de masa al hotelului.

- Pentru reducerea de grup, toti turistii din acel grup trebuie sa fie inscrisi pe acelasi program, aceeasi data de plecare si aceeasi rezervare.

- Pentru ca unui minor sa i se permita calatoria in afara tarii, este necesar sa fie insotit de cel puţin un adult care sa aiba asupra sa acordul scris al ambilor parinti ai minorului, legalizat la notariat, si cazier judiciar, pe care sa-l prezinte in punctul de frontiera. Daca adultul care insoteste minorul este unul din parinti, acesta va avea nevoie doar de acordul scris al celuilalt parinte al minorului, legalizat la notariat.

- Autoritatile vamale isi rezerva dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul unei anumite tari a oricarei persoane care nu prezinta suficienta credibilitate. Agentia de turism nu poate fi facuta raspunzatoare pentru astfel de situatii care nu pot fi depistate anterior datei  plecarii.

- Categoria hotelurilor şi a mijloacelor de transport este cea oficiala pentru pentru o anumita tara, putand exista diferente fata de standardele din Romania, fapt neimputabil agentiei de turism. Repartizarea camerelor la hotel se face de către recepţia acestuia. Eventuale nemultumiri legate de amplasarea sau aspectul camerei, se rezolva de catre turist direct la receptie, cu ajutorul insotitorului de grup.

- Pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif etc.). In momentul sosirii la hotel, solicitati receptionerului sa va  informeze cu exactitate asupra lor.

- Asezarea în autocar se face incepand cu bancheta a patra, in ordinea înscrierilor. Ca exceptie, turistii care achita suplimentul de 5% pentru primele 3 banchete in autocar, vor fi repartizati in limita locurilor disponibile incepand cu a 2-a bancheta.

- Preturile sunt valabile pentru un numar limitat de locuri la zbor, dupa epuizarea carora, turisii vor putea sa isi dea acceptul pentru achitarea  diferentei de tarif fata de pretul din ziua achitarii pachetului turistic.

- Programul este cu date fixe de plecare si retur, sincronizate cu programele de autocar, al carui ghid va insotii turistii sositi cu avionul impreuna cu cei sositi cu autocarul

- Pe unele programe, autocarul va prelua turistii sositi cu avionul si pe cei de la Budapesta din/ spre orasele prin care se tranziteaza Romania. Locurile repartizate ambelor grupuri (grupul sosit cu autocarul si grupul sosit cu avionul) sunt limitate.

- Pt. călătorie este necesara cartea de identitate sau paşaportul (in anumite tari doar pasaportul) valabil 6 luni de la data întoarcerii în ţară.  

Recomandam incheierea asigurarii Travel (storno + medicala) pentru a va proteja atat inainte de plecare, in cazul anularii calatoriei, cat si dupa plecare in cazul unei situatii neprevazute!

Harta

Harta Circuit Portugalia | 8 zile - Avion | 2021

EXCURSII SI ACTIVITATI OPTIONALE:

 BATALHA - ALCOBAÇA - NAZARE - TOMAR: 55 euro/ pers
 GUIMARAES - SANTIAGO DE COMPOSTELA: 65 euro/ pers
 SINTRA - CABO DA ROCA: 25 euro/ pers
 SESIMBRA - ARRABIDA - SETUBAL: 35 euro/ pers
 

Recenzii

5/5
din 1 recenzie
Adauga recenzie
Denisa Oprea

09.04.2021

Recenzie adaugata cu succes!

Ai calatorit cu noi? Lasa-ne un review!

Pentru a adauga o recentie trebuie sa intri in contul tau! Acceseaza butonul de mai jos pentru a intra in cont!
Intra in cont!
 
 

Alte circuite din regiune

Spania - Andaluzia | 8 zile - Avion | 2022

Spania - Andaluzia | 8 zile - Avion | 2022

SPANIA

  • 7
  • 3
  • 7 Nopti / Mic dejun / Transport cu avionul
  • tarif cu taxe , valabil pentru plecarea 16.06.2022

de la 510 €/pers.

Spania - Portugalia - Tara Bascilor | 14 zile - Avion | 2022

Spania - Portugalia - Tara Bascilor | 14 zile - Avion | 2022

Portugalia, SPANIA

  • 13
  • 3
  • 13 Nopti / Mic dejun / Transport cu avionul
  • tarif cu taxe , valabil pentru plecarea 23.06.2022

de la 782 €/pers.

Portugalia - Spania - Tara Bascilor | 9 zile - Avion | 2022

Portugalia - Spania - Tara Bascilor | 9 zile - Avion | 2022

Portugalia, SPANIA

  • 8
  • 3
  • 8 Nopti / Mic dejun / Transport cu avionul
  • tarif cu taxe , valabil pentru plecarea 23.06.2022

de la 608 €/pers.

Calendar plecari circuite

Mai 2022
Iunie 2022
Iulie 2022
August 2022
Septembrie 2022
Lunile anterioare
Lunile urmatoare
Aboneaza-te la newsltterul Hello Holidays

ABONEAZA-TE si fii la curent cu cele mai mariREDUCERI!

Solicita oferta