Croația, circuit cu sejur la Opatija - 11 zile autocar | 2018

  • dubrovnik-croatia-autocar-2018.jpg

Oferte

Nu ai gasit ziua potrivita sau vrei alta camera, poti schimba datele aici »

Itinerar

Croația, circuit cu sejur la Opatija - 11 zile autocar | 2018
Cazanele Dunarii - Belgrad - Canionul Tara - Podgorita - Fiordul Boka Kotorska - Dubrovnic - Mostar - Medugorje - Split - Trogir - Sibenik - Zadar - Parcul National Plitvice - Insula Krk - Optaija - Venetia - Pola - Rovinj - Porec - Postojna - Ljubljana - Zagreb - Lacul Balaton - Budapesta.

ZIUA 1
BUCURESTI - PORTILE DE FIER - BELGRAD (cca. 595 km)

    Plecare din Bucuresti, la ora 6.00, din parcarea de la Gara de Nord de pe Calea Grivitei (langa Muzeul CFR) spre Drobeta- Turnu Severin. Trecand peste barajul de la Portile de Fier, urmam malul sarbesc al Defileului Dunarii si strabatem Cazanele Mari si Cazanele Mici, cu peisaje grandioase. Scurta oprire pentru fotografii la Cetatea Golubac. Seara ajungem in Belgrad, Capitala Serbiei, unde incepem vizita cu fortareata Kalemegdan, pitoresc amplasata pe malul Dunarii. Multimea de magazine si terase de pe strada Knez Mihailov ne vor oferi o “portie” de relaxare, apoi in drum spre cazare, parcurgem un tur panoramic cu autocarul spre Catedrala ortodoxa si Parlament.

ZIUA 2
BELGRAD - CANIONUL TARA - PODGORITA (cca. 490 km)

    Mic dejun. Strabatem Serbia pentru a ajunge in Muntenegru, unde vizitam Canionul Tara. Renumele acestuia este determinat atat de lungimea sa (al 2-lea dupa Marele Canion din SUA), cat mai ales datorita peisajelor salbatice care ne vor incanta. Dupa vizita in Podgorita, capitala Muntenegrului, cazare in zona Podgorita - Cetinje.

ZIUA 3
FIORDUL BOKA KOTORSKA - DUBROVNIK - MOSTAR - MEDUGORJE (cca. 325 km)

     Mic dejun. Pornim spre cel mai sudic fiord din Europa - Boka Kotorska. Urmeaza Dubrovnik, extrem de bine fortificat si excelent conservat, inclus in patrimoniul UNESCO. Turul orasului medieval include faimoasele ziduri considerate de necucerit, Poarta Pile, celebra farmacie (sec. XIV) din Manastirea Franciscana, palatele Sponza si Rector si turnul Orologiului.
     Timp liber in Dubrovnik, pentru a ne bucura de farmecul medieval al orasului. Traversam in Bosnia Hertegovina, unde vizitam Medugorje, binecunoscut centru de pelerinaje cu peste un milion de vizitatori anual. Continuam cu Mostar, orasel pitoresc renumit prin Podul de piatra cladit in timpul sultanului Soliman Magnificul in sec. XVI.
     Cazare in zona Mostar - Medugorje.

ZIUA 4
SPLIT - TROGIR - SIBENIK - ZADAR (cca. 435 km)

     Mic dejun. Traversam frontiera in Croatia, pentru a vizita Split, cel mai mare oras de pe coasta Dalmata, pe care il putem considera nu doar un oras medieval, ci chiar un oras antic locuit pana in prezent. S-au pastrat din sec. III- IV atat Poarta de Aur, Poarta de Fier la care a fost adaugat si turnul Ceasului, Palatul, cat si Mausoleul lui Diocletian. Mausoleul, desi a fost construit pentru a omagia unul dintre cei mai mari persecutori ai crestinismului, a sfarsit prin a fi transformat in Catedrala St. Domnius, functionala pana azi.
      Foarte aproape de Split, vom admira arhitectura venetiana a orasului Trogir, pt. care acesta a devenit patrimoniu UNESCO, avand peste 2000 de ani de locuire continua, precum si Sibenik, pitoresc orasel construit in sec. XI de croati. Punctul de atractie in Sibenik este Catedrala Sf. Iacov de secol XV, superb construita atat in stil gotic, cat si renascentist, care desi a suferit daune majore in timpul razboiului din 1991, este astazi in totalitate refacuta. Ultimul oras vizitat in aceasta zi este Zadar, unde vom admira fortificatiile datand din perioada stapanirii venetiene, (dar si mici portiuni ramase din perioada romana), portile din sec. XVI, Forumul Roman, Bis. Sf. Donatus din sec. IX in stil preromanic si Catedrala Sf. Anastasia, construita in sec. XII-XIII in stil romanic.
      Cazare in zona Plitvice.

ZIUA 5
PARCUL NAT. PLITVICE - INSULA KRK - OPATIJA (cca. 295 km)

    Mic dejun. Dimineata vizitam Parcul National Plitvice, format dintr-o salba de lacuri limpezi, si cascade amplasate intr-o de o frumusete si salbaticie rare. Deplasare in insula Krk. Contra cost (30 €) putem opta pt. o croaziera pe Adriatica pentru a avea ocazia (daca vremea permite) sa navigam circa 3 - 4 ore pe langa Ins. Krk si alte 3 insulite cu peisaje de vis si mici golfuri potrivite pentru baie.
     Cazare in hotel OPATIJA din statiunea Opatija.

ZIUA 6
OPATIJA - plaja, mare, relaxare

    Mic dejun. Timp liber la dispozitie pentru a va relaxa la plaja pe malul Adriaticii. Cazare la acelasi hotel OPATIJA.

ZIUA 7
OPATIJA - VENETIA - OPATIJA (cca. 445 km)

     Mic dejun. Program liber la dispozitie pentru plaja in Opatija sau excursie optionala la Venetia (55 euro / pers., pret in care SUNT INCLUSE si biletele de vaporetto, exceptie Murano). Imbarcandu-ne in Punta Sabbioni, sosim in Piata San Marco, apreciat de Napoleon drept cel mai elegant salon al Europei.
     Admiram Palatul Dogilor, continand capodopere ale lui Tintoretto, Veronese, Titian, Tiepolo, Pisanello, Carapaccio, Bellini, etc., apoi Basilica San Marco, renumita prin mozaicurile sale aurite de inspiratie bizantina, si Campanilla, inalta de aproape 100 m. Timp liber pentru plimbare spre Podul Rialto si cautarea de suveniruri pentru cei dragi de acasa, printre multitudinea de magazine si tarabe cu artizani de la baza podului.
     Turistii care nu sunt la prima vizita in Venetia, pot opta ca insotiti de ghid sa parcurga traseul spre Panteonul Venetiei, splendida Basilica San Giovanni e Paolo, apoi contra cost (biletele pentru vaporasul de Murano dusintors nu sunt incluse in pret), de la Fondamente Nove, imbarcare pentru insula Murano, faimoasa pentru arta prelucrarii sticlei, aici obtinandu-se de sute de ani cele mai renumit cristal din lume.
      Intoarcere la acelasi hotel din Opatija pt. cazare

ZIUA 8
OPATIJA - plaja, mare, relaxare

     Mic dejun. Timp liber la dispozitie pentru a va relaxa la plaja pe malul Adriaticii. Cazare la acelasi hotel OPATIJA.

ZIUA 9
POLA - ROVINJ - POREC - POSTOJNA (cca. 285 km)

      Dupa micul dejun, plecare spre peninsula Istria. Prima vizita va fi in Pola, care abunda de vestigii datand din perioada romana, in stare exceptionala de conservare: Amfiteatrul Roman (sec. I), Arcul lui Sergius Lepidus, Templul lui Augustus, Portile Gemene, Poarta lui Hercule si nu in ultimul rand Catedrala ale carei prime vestigii (a suferit multe reconstructii, fireste) dateaza din sec. al V-lea. Urmeaza Rovinj, stapanit mai bine de 500 de ani de venetieni, de la care ne-au ramas arhitectura orasului foarte pitoreasca, precum si Biserica baroca Sf. Eufimia construita la inceputul sec XVIII, dar care adaposteste si opere de arta mult mai timpurii. Plimbandu-ne pe stradutele inguste, este posibil sa intalnim si vorbitori ai limbii istro romane, destul de numerosi in zona.
     Ultima vizita din Istria o vom face in Porec, construit pe structura unui castru roman, din care s-au pastrat pana astazi strazile Cardo Maximus si Decumanus. Cea mai importanta atractie a orasului este Biserica Euphrasius, un exemplu remarcabil al arhitecturii bizantine timpurii din sec. VI, intrat in patrimoniul UNESCO inca din 1997 si superb decorat cu mozaicuri aurite din acelasi sec. al VI-lea. Dupa amiaza traversam in Slovenia, pentru a vizita pestera Postojna, impresionanta prin dimensiunile sale (ne vom deplasa aproape 4 km cu un trenulet electric), dar si prin bogatia de stalactite si stalagmite.
     Cazare in zona Postojna - Lubljana.

ZIUA 10
LJUBLJANA - ZAGREB - LACUL BALATON - BUDAPESTA (cca. 525 km)

      Mic dejun. Dimineata parcurgem turul capitalei Sloveniei: Piata Congresului, Biserica Franciscana, Podul Triplu, Primaria, Catedrala, Podul Dragonului. Timp liber in Ljubljana, pentru a putea urca cu funicularul (optional), pana la Castelul din sec. XII care domina orasul cu silueta sa masiva. Pornim spre Zagreb, capitala Croatiei, unde admiram din autocar: Piata Tomislav, cu statuia primului rege Croat (sec. X), Muzeul Mimara, avand cele mai remarcabile colectii de arta din intreaga tara, Universitatea si Teatrul National- cea mai eleganta cladire din oras, prin stilul sau neo-baroc de sfarsit de sec. XIX.
     Urmeaza turul pietonal: pornim din vechiul cartier Kaptol de la Catedrala construita in stil gotic la inceputul sec. XIII, spre Piata Ban Jelacic   (patriot croat pasoptist).
      Timp liber in Zagreb, pe stradutele inguste pline de terase, cafenele si magazine de artizanat. Deplasarea continua spre Budapesta, urmand pe autostrada malul lacului Balaton, cel mai mare lac din Europa centrala. Incheiem excursia cu o croaziera optionala pe Dunare la Budapesta (14 euro fara masa sau 29 euro cu masa), pentru a admira principalele obiective ale capitalei Ungariei: Parlamentul, Podul cu Lanturi, Bastionul Pescarilor, Basilica Sf. Matyas, Palatul Regal, Stanca Ghelert.
    Cazare la Budapesta.

ZIUA 11
BUDAPESTA - ARAD - SIBIU - BUCURESTI (cca. 815 km)

    Mic dejun. Intoarcere in Romania, cu sosire in Bucuresti la Gara de Nord in jurul orei 23.30, in functie de trafic si de durata formalitatilor din frontiera

PROMOȚII REDUCERI EXCURSII OPȚIONALE:
25% Reducere la excursiile opționale - Avantaj client 21 euro

REDUCERE de pana la MAXIM 15% prin CUMULAREA urmatoarelor:
1. FIRST MINUTE - 
10% REDUCERE pentru achitarea unui avans de minim 25 euro/ pers. la inscriere si diferenta de pana la 50% din pretul excursiei pana la data de 01.03.2018. Plata integrala cu 30 zile inainte de data plecarii in excursie.

Dupa data de 01.03.2018 reducerile timpurii continua cu:
2. EARLY BOOKING - 
5% REDUCERE pentru achitarea unui avans de minim 50 euro/ pers. la inscriere si diferenta de pana la 50% din pretul excursiei intre 02.03. - 20.04.2018. Plata integrala cu 30 zile inainte de data plecarii in excursie;
3. CLIENT FIDEL - 
5% REDUCERE pentru turistii care au mai achizitionat programe turistice de la agentia tour operatoare, atat direct, cat si prin intermediul agentiilor partenere a acesteia;
4. REDUCERE DE GRUP: la 6 pers.= 
3%, la 8 pers.= 4%, la 10 pers. platitoare, a 11-a GRATUIT;
5. REDUCERE 
5% pentru ULTIMA BANCHETA din autocar (in limita locurilor disponibile);
*Reducerile se aplica numai la pachetul de baza; acestea nu se aplica la alte taxe sau suplimente de orice fel.

PLOIESTI: Petrom - Metro - 6€ pers /sens;
BUZAU: Mc Donald’s Unirea - 10€ pers/sens;
CAMPINA: Casa BUCUR- popas Km 92 - 9€ pers /sens;
BRAILA: Parcare CARREFOUR - 10€ pers/sens;
BRASOV: Mc Donald’s Cal. Bucuresti - 12€ pers/sens;
GALATI: Mc Donald’s - 10€ pers/sens;
CONSTANTA: Gara - 12€ pers/sens;
FOCSANI: Benzinaria LUKOIL Centru - 12€ pers/sens;
CRAIOVA: Autogara Nord - 12€ pers/sens.

Recomandam incheierea asigurarii Travel (storno + medicala) pentru a va proteja atat inainte de plecare, in cazul anularii calatoriei, cat si dupa plecare in cazul unei situatii neprevazute!
Turistii care solicita locuri pe primele 3 banchete din autocar, vor achita un supliment de 5% din pretul excursiei;
Turistii care solicita partaj in camera dubla / tripla, nu vor achita suplimentul de camera Single, daca Agentia nu reuseste sa completeze partajul. Eventuale neintelegeri intre solicitantii de partaj, nu sunt imputabile agentiei;
In cazul nerealizarii grupului minim se va anula excursia, cu posibilitatea inscrierii la un program similar;
In cazul unui grup mai mic de 35 pers. (30-34 persoane) se va achita un supliment de 25 euro/persoana;
Ghidul poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fara a afecta structura programului;
Pentru explicatiile la obiectivele turistice, grupul va putea apela la serviciile ghizilor locali.

PROMOȚII REDUCERI EXCURSII OPȚIONALE:
25% Reducere la excursiile opționale - Avantaj client 21 euro

 
 

Alte circuite din regiune

Hotel Prejmer - Brașov - Bran - Bușteni - 1 zi autocar | 2018

Hotel Prejmer - Brașov - Bran - Bușteni - 1 zi autocar | 2018

Romania

  • 0
  • 3
  • 0 Nopti / Conform itinerar / Transport cu autocarul
  • tarif cu taxe , valabil pentru plecarea 28.10.2018

de la 79 Lei

Hotel Delta Dunarii - 1 zi autocar | 2018

Hotel Delta Dunarii - 1 zi autocar | 2018

Romania

  • 0
  • 3
  • 0 Nopti / Conform itinerar / Transport cu autocarul
  • tarif cu taxe , valabil pentru plecarea 23.09.2018

de la 189 Lei

Hotel Balcik - Cap Kaliakra - 1 zi autocar | 2018

Hotel Balcik - Cap Kaliakra - 1 zi autocar | 2018

Bulgaria

  • 0
  • 3
  • 0 Nopti / Conform itinerar / Transport cu autocarul
  • tarif cu taxe , valabil pentru plecarea 23.09.2018

de la 35

Solicita oferta