Excursie Ruse - Manastirea Basarabov - Ivanovo | 1 zi - autocar | 2022
Intalnirea cu insotitorul de grup va avea loc la ora 06:30 in Parcarea Academiei Militare (Universitatea Nationala de Aparare Carol I). Plecare la ora 07:00 urmand traseul Bucuresti - Giurgiu - Ruse - Basarabovo - Ivanovo.
Pornim spre Ruse, al V-lea oras al Bulgariei si important port dunarean. Orasul a fost fondat de imparatul roman Vespasian in perioada anilor 69-79 sub denumirea de Sexaginta Prista ("Portul celor saizeci de nave"). In Evul Mediu regiunea Ruse a fost printre zonele cele mai dezvoltate ale statului bulgar. Ne vom opri sa vizitam Catedrala ortodoxă „Sfanta Treime”, construită în anul 1632 si despre care se presupune că este o catacombă din secolul al V-lea sau o biserică medievală, inclusă mai târziu în biserica de astăzi. Timp liber pentru cumparaturi.
După ce ajungem în centrul satului Basarabovo, urmam indicatorul spre destinatia Manastirea Sfantul Dimitrie. Această ultima parte a traseului se desfasoara de-a lungul vaii raului Rusenski Lom ce ne va surprinde prin frumusetea salbatica a peisajului. Manastirea este una rupestra si, pe masura ce ne apropiem, incep sa se vada sapaturi in stanca, scarile ce urca precum şi o curte interioară primitoare. De altfel, la doar cativa kilometri distanta, la Ivanovo se gaseste un alt ansamblu rupestru, pe care il vom vizita impreuna .
Continuam catre Complexul de biserici rupestre Ivanovo, faimos pentru bisericile sapate în piatra, plasate în cadrul unei rezervatii. Complexul de la Ivanovo reprezinta un ansamblu de biserici, capele si manastiri rupestre monolitice sapate in stanca si total diferite de alte complexe monastice din Bulgaria, pe malurile stancoase ale raului Rusenski Lom. Complexul este remarcat pentru frescele sale medievale bine pastrate. În anul 1979, valorosul monument a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO.
CROAZIERA PE DUNARE-vom porni din Ruse și ne vom plimba timp de o ora, pana la Podul Prieteniei și inapoi, pe traseu afland legende și lucruri interesante despre fluviul Dunarea, vom asculta muzică, ne vom relaxa și poate chiar vom dansa.
Sosire in Bucuresti seara, in functie de trafic si formalitatile vamale.
Ofertă
Tarif Safe Price - 29 euro/pers
Tarif Hello Sales valabil pana la 01.07 - 22 euro/pers
Tarif First Minute valabil pana la 28.02 - 19 euro/pers
SERVICII INCLUSE:
» Transport cu autocar clasificat pentru curse internationale;
» Vizitele mentionate in program (nu includ biletele de intrare);
» Insotitor de grup din partea agentiei.
SERVICII NEINCLUSE:
» Asigurarea medicala (recomandata);
» Intrarile la obiectivele turistice si eventualele servicii de ghizi locali;
» Tarife informative: Muzeul Panorama ~ 6 Leva/pers, Parcul Natural Maarata - 3 Leva/pers, Pestera Devetashka - 3 Leva/ pers;
» Supliment pentru locuri preferentiale (primele 3 randuri de banchete) – 5 Euro/pers;
» Alte taxe/servicii/cheltuieli personale.
Bine de știut
Grup minim 35 persoane.
ATENTIE: Toate intrarile la obiectivele turistice se achita in moneda nationala – Leva
* In cazul nerealizarii numarului minim de participanti mentionat in program, agentia isi rezerva dreptul de a anula excursia, oferind posibilitatea inscrierii la un program similar;
* Tarifele pentru intrarile la obiectivele turistice sunt informative si se pot modifica;
* Insotitorul de grup poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fara a afecta structura programului.
Informații
Condiţii de plata/anulare:
» Avans 40% la inscriere, diferenta cu 30 zile inainte de plecare; conditii standard de anulare (safe price) – conform contract de colaborare/de comercializare a pachetelor de servicii turistice.
» Plata 100% la inscriere in cazul first minute/ hello sales; penalizare 100% in caz de anulare.
Scrie si tu o recenzie!
Circuit Grecia Clasica si Insula Corfu | 10 zile - Autocar | 2022
Grecia
de la 545 €/pers.
Circuit Grecia - Peloponez | 7 zile - Autocar | 2022
Grecia
de la 419 €/pers.
Circuit Istanbul - Comoara de pe doua continente | 5 zile - Avion | 2022
Turcia
de la 235 €/pers.
Calendar plecari circuite
ABONEAZA-TE si fii la curent cu cele mai mariREDUCERI!
CE ZIC CLIENTII NOSTRI
"Am avut fericita inspirație de a pleca în vacanță cu această agenție. Totul a fost,peste așteptări, de la hotelurile în care am fost cazați, la peisajele minunate,cu ghidul nostru,dna Ebru, care pe toată perioada vacanței, ne-a ținut adevărate lecții de istorie,geografie, cultură, turism și nu numai...A meritat fiecare moment și cu siguranță, vom reveni. Mulțumim Hello Holidays !!!"
"Felicitări Hello Halidays!In acești 2 ani dificili ati reusit sa infrumusețați micile noastre vacanțe.Ati fost "raza noastră de soare "la propriu si la figurat.Acest lucru a fost posibil și datorită personalului dumneavoastra supercalificat.Cel puțin în ultima excursie din Kosovo de unde am venit acum 2zile ghidul excursiei,domnul Emil Ghitulescu și conducătorul auto (imi cer scuze fiindca nu i-am reținut numele)au bătut toate recordurile profesionale.Multumim!"
"În perioada 24 septembrie-3 octombrie am făcut un circuit în Italia prin agenţia HH. Minunat, mai ales că am avut un ghid de nota 10, Aurelian Dristaru. Felicit agenţia pentru colaborarea cu un asemenea om! Iar dacă nu voi mai călători, anul acesta, cu HH, urez agenţiei La Mulţi Ani şi cât mai mulţi clienţi în 2022!!"
INFORMATII UTILE
Copyright © Hello Holidays, 2022. Toate drepturile sunt rezervate.
HELLO HOLIDAYS SRL | RO 29347254 | J40/ 13629/ 2011 | Capital Social: 30.000 RON | Licenta turism nr: 587/ 15.01.2019 | Polita asigurare seria: I Nr. 49050 valabila pana la 31.12.2022 - Societatea de asigurare OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A. | Brevet turism nr: 238/ 2001 - Balaiban Elena Madalina | M.D.R.T - 0800.86.82.82 | A.N.P.C. - www.anpc.gov.ro | Sugestii sau reclamații la sesizari@helloholidays.ro
Nu ai găsit ce căutai? Solicită o ofertă și îți raspundem imediat!
Cautam cele mai bune oferte pentru tine...