Sus

In continuare, avem cateva recomandari de plaje din Lefkada.

Porto Katsiki

Aflata la 45 km de sud – vest de capitala insulei, Porto Katsiki este una dintre cele mai frumoase plaje din Grecia si chiar de la Marea Mediterana. Frumusetea perfecta a acestei plaje este unul dintre simbolurile Lefkadei: stancile albe coboara abrupt in apa de cristal a Marii Ionice, iar vegetatia bogata care o inconjoara creeaza un peisaj idilic. Plaja este larga, cu nisip si pietricele albe, iar apa are nuante uimitoare de albastru si verde. Cei care doresc, pot inchiria sezlonguri si umbrele de soare sau se pot bucura de racoare la umbra stancilor.

Egremni

Egremi se afla in sud – vestul insulei, relativ aproape de Porto Katsiki, si, poate mai putin cunoscuta decat vecina sa, este una dintre plajele noastre preferate. De ce ? Pentru ca este o evadare exotica din realitate. Privelistea este atat de frumoasa, ca iti taie respiratia. Coasta care nu pare se se sfarseasca este inconjurata de stanci albe, pe care trebuie sa cobori pentru a ajunge la malul marii. Plaja se dezvaluie treptat, pe masura ce cobori cele 325 de trepte, este bine organizata, cu sezlonguri si umbrele de soare, exista si cateva baruri, de unde cei insetati isi pot face aprovizionarea.

Agios Ioannis

Este cea mai apropiata plaja de orasul Lefkada, aflandu-se la doar cativa kilometri de acesta. Apele in nuante azurii exotice, nisipul auriu, fostele mori de vant compun un peisaj fermecator. Strabatuta de vantul nordic, plaja este populara in randul parapantistilor. De pe plaja nu puteau lipsi cafenelele pitoresti, si, daca porniti intr-o scurta plimbarea, veti avea o surpriza: bisericuta Agios Ioannis, o biserica mica, alba, cu icoane foarte interesante.

Katsihma

Aflata in apropierea satului Agios Nikitas, este una dintre cele mai lungi plaje de pe insula. Peisajul montan de pe fundal ofera un sentiment de intimitate, de izolare, in ciuda faptului ca zona este destul de aglomerata. Este o plaja cautata mai ales de tineri si inotatorii priceputi, apa fiind adanca si existand facilitatile necesare pentru a practica o serie de sporturi acvatice.

Nidri

Este una dintre cele mai agitate zone din Lefkada, atat datorita peisajului minunat, cat si barurilor si restaurantelor cu bucatari priceputi. Coasta Nidri, un mic port pescaresc, este ideala pentru familiile cu copii, deoarece exista numeroase facilitati in apropiere, de la restaurante, la locuri de joaca. Un lung sir de palmieri strajuieste plaja, creand o atmosfera exotica, incantatoare atat pentru copii, cat si pentru adulti. Nidri reuseste sa imbine facilitati care ofera confort familiilor, cu peisajul pitoresc si apele in nuante seducatoare.

0