Sus

Parga este o statiune la care revenim, pentru ca are multe de oferit, atat ca plaje – v-am povestit despre ele aici, dar si ca obiective istorice – despre care am mai vorbit aici.

Astazi nu vom mai vorbi despre Necromanteion si raul Acheron, gasiti informatii despre ele in primul dintre articolele de mai sus. Va recomandam, insa, alte locuri minunate pe care le puteti vizita pornind din Parga.

Zaloggo

Zalogo1-800x465

Acest monument a fost ridicat ca urmare a unui eveniment din istoria Greciei si simbolizeaza iubirea de libertate si sacrificiul de sine. Pe 16 decembrie 1803, dupa ce otomanii incepusera sa cucereasca zona, un grup de 63 de femei, multe dintre ele, purtandu-si pe brate copiii, au ales sa moara aruncandu-se de pe aceste stanci, decat sa fie inrobite de soldatii turci. Vizitatorii pot ajunge la monument urcand cele 410 trepte care incep de la Manastirea Sf. Dumitru.

Preveza & Nikopolis

Nikopolis_01b

Preveza este un oras modern, care etaleaza, insa, cu mandrie mostenirea istorica extraordinara, asupra careia venetienii si-au pus adanc amprenta. Stradutele pietonale, tavernele traditionale, dar si ouzer-iile atrag ca un magnet atat localnici, cat si turisti. Portul ofera o priveliste pitoreasca, iar castelul venetian este un bun punct de pornire in explorarea zonei. Muzeul de Arheologie de la Nikopolis, aflat la 8 km de Preveza, cu siguranta merita o vizita, Nikopolis fiind unul dintre cele mai insemnate polisuri din antichitate.

Dodona

Dodoni_04b

Se afla la 90 km de Parga, la o altitudine de aproximativ 500 metri, intr-o vale inconjurata de muntele Tomaros cu o inaltime de aproape 2000 m. Acest sit antic si sanctuarul sunt asezate pe 3 nivele. In varful dealului este acropolele, la baza – sanctuarul, iar inspre sud puteti vedea vestigiile unor coloane. Sanctuarul este unul dintre cele mai vechi, iar oracolul de aici era consultat inca dinaintea Oracolului din Delfi, de numeroase civilizatii, fiind considerat o adevarata „torta culturala”.

Lefkada

Lefkas_01b

Singura insula legata de Grecia continentala printr-un pod, Lefkada, se afla la 90 km de Parga. Activitatile pe care le ofera sunt nenumarate – de la sporturi acvatice, la situri arheologice sau plaje minunate. Lefkada este o insula foarte prietenoasa, cu privelisti idilice, cu ape in nuante hipnotizante de aquamarine, pe care merita sa o vizitati macar pentru o zi. Mai multe informatii despre Lefkada puteti afla aici.

]]>