Sus

În timp ce insulele și satele din Grecia sunt cunoscute pentru festivalurile religioase din perioada Învierii, petrecerea Paștelui ortodox în Atena este pe cât de memorabilă, pe atât de spirituală. Atena găzduiește unele dintre cele mai frumoase și istorice biserici din Grecia, iar orașul organizează în Săptămâna Sfântă cele mai impresionante momente sub lumina lumânărilor. Știai că „Lumina”, sau Focul Sfânt, este adusă în Grecia, chiar în noaptea de înviere tocmai din Ierusalim?

În Sâmbăta de Paște, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, unde Iisus a fost răstignit, îngropat și înviat, se aprinde „Sfântul Foc”. Este un ritual ce are loc de peste 1.200 de ani. Lumina este transportată în Atena, într-un zbor special închiriat, și primită de biserica Metohi tou Panagiou Tafou din Plaka, unde lumânările creștinilor sunt aprinse și apoi dispersate în bisericile din întreaga regiune Attica, la timp pentru începerea slujbelor de Înviere. Bucură-te alături de mii de creștini de frumoasele slujbe grecești ce anunță învierea Domnului. Anul acesta, Vinerea Mare este în data de 17 aprilie, iar Lunea Paștelui este în 20 aprilie. Organizează-ți sejurul din timp.  

Miercurea Sfântă: participă la slujba de comuniune, într- o biserică veche de 1.000 de ani

Dacă ești ortodox sau, pur și simplu, interesat de procesul de comuniune, Miercurea Sfântă este una dintre singurele oportunități de a te împărtăși în timpul unei slujbe de dimineață. Îți recomandăm Biserica Panagia Kapnikarea, construită în jurul anului 1050 î.Hr. Este una dintre cele mai vechi biserici din Atena, cunoscută pentru locația din mijlocul străzii Ermou, una dintre primele străzi mercantile construite în Atena, cartierul comercial central al orașului.

Sfat: fii acolo până la ora 8:00

Miercuri seara are loc o altă slujbă importantă, cunoscută sub numele de Sfânta Uniune, în care enoriașii se apropie de preot pentru a rosti o rugăciune în numele lor. Uleiul sfânt este așezat pe fruntea fiecărui enoriaș, atât pentru vindecare spirituală cât și fizică. Acest serviciu este ocazia perfectă pentru a vizita Catedrala Metropolitană recent dezvăluită în Atena, pe strada Mitropoleoasă, sau pentru a vedea incredibila iconografie a Bisericii St Dionysios din Kolonaki.

Vinerea Mare: ascultă corul bizantin și asistă la procesiunile stradale din Atena

Slujba din Vinerea Mare este o adevărată binecuvântare. Vineri după-amiază, în jurul Atenei are loc ritualul de îmbrăcare a epitafului (mormântul lui Hristos) cu flori. Este, poate, cea mai importantă procesiune în timpul Paștelui la greci.  Slujba de seară este cea mai solemnă din calendarul religios. Epitaful este scos din biserică în jurul orei 21.00, conducând o procesiune pe străzile orașului, în care alaiul de credincioși înconjoară biserica înainte de a reveni în lăcașul sfânt. Biserica din Agios Georgios, (Sfântul George) din Piața Karytsi, desfășoară pe străzile Atenei o procesiune condusă de membri ai Marinei Grecești. Biserica este de asemenea renumită pentru cântecul de slavă interpretat de cvartetul vocal al lui Themistoklis Polykratis, care oferă grecilor blândețea și notele melodiilor de Paște, de peste 120 de ani. O altă biserică ateniană, care experimentează excelența muzicală în Vinerea Mare, este Biserica Agia Irini (Sfânta Irene), aflată în piața centrală a Atenei. În fiecare an, de Paște, Corul Bizantin renumit în lume interpretează cântece de slavă, favoritele localnicilor. Este o ocazie specială să asiști la procesiunea Epitafului în Vinerea Mare. Credința grecilor și modul în care aceștia își respectă tradițiile sunt fascinante și, ai să vezi, molipsitoare. Poți alege orice biserică din Atena sau orice zonă grecească întâlnită în călătoriile tale. Vei fi plăcut surprins de dăruirea și implicarea oamenilor.

Sfat: îți recomandăm să ajungi la biserică înainte de ora 21:00, pentru a evita aglomerația.

Salută Focul Sfânt din Ierusalim

În Sâmbăta Sfântă, bisericile redau melodii pentru a jeli moartea lui Hristos. Până la miezul nopții, atenienii se strâng în cele mai apropiate biserici de casele lor, în așteptarea învierii. Focul Sfânt este aprins în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, unde Iisus a fost răstignit, îngropat și înviat, și este adus în Atena direct din Ierusalim, într-un zbor special închiriat. Fii la biserica Metohi tou Panagiou Tafou din Plaka până la ora 20:00, pentru a primi lumina și a auzi ceremonia unică ce anunță sosirea ei. Vei asista la modul în care Patriarhul Ortodox Grec folosește Sfântul Foc pentru a aprinde 33 de lumânări, care se duc în întreaga mitropolie creștină ortodoxă din Grecia. De aici,  lumina este răspândită în mii de biserici din țară, apoi oferită pelerinilor din curțile bisericilor.

Sâmbăta Paștelui: întunericul învierii, la 277 de metri deasupra Atenei

Principalul eveniment al Paștelui începe cu jumătate de oră înainte de miezul nopții. Luminile tuturor bisericilor și zonelor înconjurătoare se sting înainte de ora 12, iar prima lumină ce apare este cea a lumânărilor. Atunci știi că Lumina Sfântă a fost răspândită în jurul orașului și în țară. Ea este transmisă de la unii la alții, înainte de a se cânta tradiționalul „Chistos Anesti” (Hristos a Înviat).

Sfat: încearcă să ajungi la o biserică până în jurul orei 23:30, pentru a auzi slujba de înviere de la miezul nopții. Unul dintre cele mai magnifice locuri în care să asiști la frumoasa slujbă este capela minusculă a bisericii din Agios Georgios (St George) de pe vârful Muntelui Lycabettus. Situată la 277 de metri deasupra nivelului mării, capela îți oferă vederi panoramice asupra capitalei. Imaginează-ți întunericul de înainte de înviere, urmat de mii de lumânări aprinse treptat de-a lungul Atenei.

Sărbătoarea Paștelui – duminica de Paște

Dacă nu ai amici sau rude care locuiesc în Atena, nu dispera. Duminica de Paște este bine sărbătorită în toată Atena, în special la tavernele tradiționale de carne din centrul vechi al orașului Plaka și în suburbiile exterioare ale Atenei. Tavernele vor fi pline de viață, cu muzică, preparate din miel și alte feluri de carne gătite pe jar, în jurul cartierului. Este ziua care încheie perioada de post și în care creștinii ortodocși greci își reiau dieta pe bază de carne. Deși este o sărbătoare publică în Atena, Duminica de Paști este una dintre cele mai pline de viață din calendar. Paștele ortodox grecesc din Atena este o oportunitate de a experimenta cea mai spirituală perioadă a Greciei, care se încheie cu una dintre cele mai mari sărbători ale sale. Cum să nu-ți petreci vacanța aici?

Fraze grecești utile pentru vacanța de Paști:

Kali Sarakosti – 40 de zile fericite (spuse în perioada de post)

Kalo Pascha – Paște fericit

Christos Anesti – Hristos a înviat

Alithos Anesti – Adevărat este înviat