Sus

Un oras plin de istorie recunoscut mai ales prin arhitectura sa, Barcelona cu siguranta te copleseste cu frumusetea sa covarsitoare.
Cu o multime de modalitati de a-ti petrece vacanta, este un oras pe gustul tuturor in care nu ai cum sa te plictisesti.
Daca esti un iubitor de arta si muzee atunci ai ales locul potrivit, intrucat Barcelona este orasul lui Picasso, Miro, Dali si multi altii. Daca esti un iubitor de arhitectura si preferi plimbarile prin parc, atunci cu siguranta vei ramane de-a dreptul impresionat, iar Antoni Gaudi este un nume pe care nu-l vei mai uita niciodata.
Daca mergi impreuna cu familia, atunci poti petrece o vacanta educativa si de neuitat, avand numeroase obiective de vizitat: de la parcuri de distractii, o imensa gradina zoologica, o gradina botanica si nu in ultimul rand unul dintre cele mai mari acvarii din lume.
Preferi cumva viata de noapte? Atunci ai venit in locul potrivit intrucat Barcelona este orasul care nu doarme niciodata, iar zonele Barri Gothic, Rambla si Plaja Barceloneta sunt printre cele mai animate pe timpul noptii.

 
Iata cateva lucruri pe care le poti face gratuit in Barcelona:
Relaxeaza-te in Parc de la Ciutadella
Unul dintre cele mai vechi si mai populare parcuri, aflat pe partea in care a existat o fosta citadela militara ofera in prezent un parc cu zone speciale pentru picnic, mese de ping pong in aer liber, terenuri de joaca si o gradina zoologica unde turistii pot asista la spectacole magnifice cu delfini si lei de mare.
img_1265-700x466
 
Viziteaza Biserica Santa Maria del Mar
Construita in secolul al 14-lea, este considerata una dintre cele mai frumoase catedrale gotice care s-au construit vreodata. In timp ce catedrala Barcelonei este considerata centrul vechiului oras, aceasta biserica a devenit principala cladire a ceea ce urma sa fie numit drept „noul oras”, aproape de mare.
a2
 
Fa o plimbare pe strada La Rambla 
Cea mai faimoasa strada a Barcelonei unde poti gasi cele mai frumoase suveniruri pentru cei dragi. Pe de o parte si de alta a strazii poti observa cateva muzee si o multime de artisti de strada. Iar odata ajuns in faimoasa piata Boqueria, vei putea degusta cele mai proaspete cocktail-uri naturale din fructe exotice rar intalnite.
12503881795_e03d8505b0_b
 
Participa la un eveniment in aer liber
Barcelona este locul care beneficiaza de o clima perfecta pentru proiectiile de filme in aer liber, asa ca nu este de mirare ca in acest oras au fost organizate in ultimii ani cele mai multe festivaluri de filme.
Printre cele cu acces liber se afla si Cinema Lliure, situat pe plaja Sant Sebastia, unde se difuzeaza (gratuit) filme independente in serile de joi si duminica.
61659699
 

Asadar, odata ce ai pasit in acest oras esti deja vrajit, iar Barcelona devine orasul de care nu te mai poti desparti curand, iar daca o faci, pleci cu promisiunea unei imediate reintoarceri.