Sus

Cu siguranță fiecare dintre noi își dorește să ajungă mai repede în următoarea vacanță, însă, dat find contextul actual ne putem limita doar la planificarea unui sejur sau unui circuit nemaipomenit pentru viitor. Dacă vreți ca următoarea voastră vacanță să fie de neuitat, vă recomandăm să citiți în continuare. V-am pregătit o serie de trucuri ce o să vă ajute și chiar o să vă îmbunătățească viitoarele călătorii. Sunteți pregătiți?

Alege perioada de plecare înțelept!

Dacă bugetul este un aspect important după care te ghidezi atunci când îți organizezi vacanța ar trebui sa iei în considerare lunile și zilele cu cele mai accesibile plecări din an. Când discutăm de cele 12 luni ale anului, nu credem că vei fi surprins să afli că lunile de vară nu sunt cele mai accesibile pentru un sejur alături de familie sau prieteni. Însă poți opta pentru lunile octombrie, noiembrie, ianuarie, februarie sau martie și cu siguranță vei observa o diferență la suma finală. Puteți călători în aceste luni în special dacă plănuiți o vacanță exotică sau un sejur la ski. Aceeași tactică o puteți folosi și atunci când alegeți data de plecare. Asigurați-vă că plecarea va fi într-o zi de marți, miercuri sau joi, și nu în week-end deoarece tarifele sunt mai crescute în acele zile.

Selectează-ți punctele de interes!

Înainte de a planifica o vacanță, folosește-te de tehnologie și selectează-ți punctele de interes folosind Google Maps sau alte aplicații. Odată ce aveți un anumit obiectiv turistic în minte sau descoperiți o zonă care vă place, marcati-le pe harta. Puteți marca atât obiective turistice, cât și restaurante, baruri, parcuri de distracții, muzee, în așa fel încât, atunci când veți alege o destinație de vacanță, să țineți cont de punctele deja marcate. În acest mod va fi mai ușor să vă setați un traseu ca să puteți să le vizitați pe toate.

Aplicații inteligente

Pe lângă Google Maps există foarte multe site-uri ce vă pot fi de folos pentru alegerea destinației finale. Unul dintre aceste site-uri este Numbeo, o platforma ce vă va ajuta astfel: selectați orașul în care ați vrea să călătoriți și o să vi se afișeze o listă cu toate restaurantele, mijloacele de transport, magazinele din acel oraș. Odată cu acestea o să aflați tarifele pentru fiecare loc/obiectiv în parte. În acest mod veți putea pleca la drum cu un buget potrivit pentru locația respectivă și nu veți fi surprinși de prețuri.

Alegeți o agenție de turism!

Nu în ultimul rând, pentru vacanța dumneavoastră vă recomandăm să alegeți serviciile unei agenții de turism. Agenția de turism cunoaște cel mai bine ofertele și pachetele de vacanță și vă pot face oferte de nerefuzat. De asemenea, în anumite perioade puteți profita și de anumite reduceri speciale precum First Minute, Early Booking sau Last Minute, unde tarifele sunt mai mici în comparație cu suma inițială.