Sus

Vacanța perfectă constă în pregătirea în prealabil a detaliilor. Am învățat asta de-a lungul timpului, tocmai de aceea ne-am oprit astăzi la codurile vestimentare pe care trebuie să le respectăm în anumite destinații, chiar dacă suntem în vacanță. Aproape fiecare loc are reguli proprii, pe care este bine să le cunoști înainte de a îl vizita. Spre exemplu, gândește-te că n-ai voie să îți acoperi fața, să porți pantaloni sau tocuri pe stradă sau că, în unele locuri, este interzis în totalitate machiajul. Ai vrea să știi dinainte aceste lucruri nu?

La fel ca legile, codurile vestimentare sunt importante pentru locuitorii fiecărui oraș în parte, iar autoritățile au grijă ca acestea să fie respectate și de turiști. Mai mult, dacă nu le respecți riști să îți fie refuzată intrarea în anumite atracții importante ale zonei sau să primești o amendă. Iată câteva reguli neobișnuite din întreaga lume, pe care să le iei în considerare pentru vacanța viitoare, dacă optezi pentru una dintre destinațiile de mai jos.

1. Interzis în costum de baie pe străzile din Spania, Croația, Maldive și Turcia

Costumele de baie sunt pentru plajă și…baie 😊 Cu toate acestea, în aproape toate destinațiile de litoral zărești, pe alocuri, persoane care se plimbă în costum de baie pe aleile adiacente plajei, vizitând magazinele. Astfel s-a ajuns la impunerea prin lege a anumitor reguli vestimentare. Autoritățile spaniole din Mallorca și Barcelona, autoritățile din Hvar, Croația, din Maldive și Turcia impun amenzi usturătoare celor care se plimbă în bikini sau în pantaloni scurți de înot pe stradă, în afara plajei.

2. Fără haine de camuflaj în Barbados

Barbados și alte țări din Caraibe, precum St. Vincent și Sfânta Lucia, interzic purtarea hainelor de camuflaj oricărei persoane care nu face parte din armată. Nici copiii nu sunt scutiți de la această regulă, iar adulții care îndrăznesc să se joace cu această cerință vor avea parte de amenzi.

3. Fără tocuri înalte în Grecia

Autoritățile elene nu permit femeilor să viziteze situri istorice grecești, precum Acropola sau Delphi, dacă acestea poartă încălțăminte cu tocuri înalte. Regula a fost dată pentru a preveni deteriorarea monumentelor antice. Așa că ai grijă ce tip de încălțăminte alegi pentru vacanțele în Grecia, dacă ai de gând să explorezi și partea antică a țării.

4. Interzis cu pantaloni în Sudan și Coreea de Nord

Atât în ​​Sudan, cât și în Coreea de Nord, femeilor le este interzis să poarte pantaloni. Conform rapoartelor, femeile se pot confrunta cu pedepse dure în ambele țări, dacă nu respectă această regulă, deci îți recomandăm să optezi pentru o fustă lungă sau o rochie maxi, cu umerii acoperiți, bineînțeles.

5. Fără machiaj în Sudan, pentru bărbați

Cu aceeași interpretare aspră a legii care împiedică femeile să poarte pantaloni, autoritățile din Sudan consideră că este jignitor ca bărbații să poarte machiaj la o prezentare de modă.

6. Poartă haine modeste în locurile religioase

De la biserici la moschei și temple, turiștii sunt obligați să afișeze respect atât prin veșminte, cât și prin comportament, în multe locuri sacre din lume. În mod normal, asta înseamnă că ar trebui să îți acoperi umerii, să porți fuste lungi sau pantaloni, iar, în unele locuri, să îți acoperi și capul. Dacă îți dorești să vizitezi locurile sfinte va trebui să aplici aceste reguli.  

7. Fără bermude la piscină, în Franța

Multe piscine publice din Franța nu permit bărbaților să poarte și să înoate cu bermude. Autoritățile franceze au interzis pantalonii scurți și largi de înot, în favoarea celor mulați pe trup. Sună ciudat, dar motivul este unul destul de bine întemeiat: niciun turist care poartă pantaloni mulați de înot nu va merge îmbrăcat astfel să viziteze atracțiile din împrejurimi. În bermude o fac destul de mulți 😊 Așadar, dacă vrei să te bălăcești într-o piscină publică din Franța, ai grijă ce tip de pantaloni pui în bagaj. Dacă sunt prea largi, nu ți se va permite accesul.

8. În Harrods, Londra, doar cu eleganță

Celebrul magazin de lux aflat pe strada Brompton în Knightsbridge, Londra, nu îți permite să intri dacă porți piese vestimentare „care ar putea dezvălui părți intime ale corpului sau care prezintă imagini sau texte jignitoare”. Acestea includ blugi rupți, pantaloni scurți, costume de baie, piese vestimentare atletice, pantaloni scurți de ciclism, șlapi, sandale cu deget și îmbrăcăminte pătată/murdară sau „neîngrijită”.

9. Fără ruband sau burka în Franța

Franța a interzis purtarea în public a oricărei piese vestimentare care îți acoperă fața. Este vorba despre măști, ruband, burkasau alte voaluri. Franța a devenit prima țară europeană care a impus această interdicție, printre argumentele care susțin această propunere afându-se unul destul de important: acoperirea feței împiedică identificarea clară a unei persoane (lucru ce reprezintă atât un risc de securitate, cât și o piedică socială). Ca urmare a legii, singurele excepții se fac în cazul femeilor care călătoresc într-o mașină privată sau se închină în incinta unui loc religios.

Știi și alte coduri vestimentare de care ar trebui să ținem cont în vacanțe? Dacă da, împărtășește-le cu turiștii Hello Holidays, scriind un comentariu la acest articol.