Sus

Ideala pentru iubitorii de mare si soare, Preveza ofera tot ce si-ar putea cineva dori in materie de sporturi acvatice. Preveza se afla in nord-vestul Greciei si face parte din regiunea Epirului. Una dintre cele mai frumoase zone turistice din Preveza este plaja Vrachos. Plaja Vrachos – Loutsa are o lungime de 6 km si un nisip uimitor de fin, fiind, de altfel, si una dintre cele mai populare plaje din Epir.

Zona este de o frumusete extraordinara. Golfurile mici se deschid catre golfuri mai mari, iar nisipul se transforma treptat in stanci spectaculoase, intr-un mod uluitor si armonios. Paduri de pini acopera zone intinse pana in apropierea plajelor, astfel ca peisajul este nu doar pitoresc, ci si divers.

Unde se afla exact la Plaja Vrachos?

Ca si plaja Vrachos, intreaga zona este usor accesibila, aflandu-se in apropierea drumului national care leaga Preveza de Igoumenitsa. Orasul Preveza este la doar 30 de km de Vrachos, iar Parga, un alt resort cosmopolit al Epirului, se afla la 40 km. Portul Igoumenitsa, poarta de intrare in Grecia dinspre Italia, nu este mai departe de 55 km.

Ce pot face iubitorii de natura in zona?

Raul Aherontas, care se varsa in Marea Ionica, trece prin valea Fanari si creeaza multe locuri interesante pentru exploratori. In satul Gliki, Aherontas se desparte in mai multe brate, iar aici se poate practica rafting sau va puteti plimba pur si simplu cu barca.

Oracolul (nekromanteio) de la Aherontas este unul dintre cele mai importante si mai vechi. Acesta se afla langa satul Kanalaki, iar in trecut era situat la confluenta raurilor Aherontas, Kokitos si Piriflegethontas, la nord de lacul Aherousia. Se credea ca acesta este locul prin care sufletele trec in lumea de dincolo. Pe varful unui deal la care oamenii ajungeau din satul Ammoudia se aflau portile prin care sufletele de pe celalalt taram puteau sa ii contacteze pe cei dragi, ramasi aici. In zilele noastre, Oracolul este o destinatie interesanta, popular, cu o mare importanta istorica.

Va invitam sa ne cereti oferta pentru plaja Vrachos si sa descoperiti aceasta zona minunata!