Sus

Tentat de un circuit Anglia – Belgia? Dacă răspunsul este da, pregătește-te să intri în lumea lui Shakespeare, pentru că, astăzi, ne oprim la una dintre atracțiile principale ale Angliei: Stratford upon Avon. Vom parcurge o călătorie care ne amintește de influența pe care marele literar William Shakespeare a avut-o asupra turismului modern. Datorită lui, Stratford-upon-Avon este unul dintre cele mai faimoase orașe din lume, nu doar din Anglia. Din păcate, asta înseamnă că, în lunile de vară, zona este plină cu turiști agitați, dornici să cumpere cărți menite să le îndrume pașii spre descoperirea fiecărei atracții din viața dramaturgului. Un motiv întemeiat pentru care este indicat să alegi circuitele cu autocarul îl reprezintă existența ghidului ce este întotdeauna pregătit și astfel eviți zonele aglomerate, bucurându-te doar de partea frumoasă a călătoriei.

Pentru început, cele mai cunoscute repere pe care ar trebui să le atingi sunt cele trei teatre: The Royal Shakespeare Theatre, The Swan Theatre și The Other Place. Urmează locul de naștere al lui Shakespeare de pe strada Henley, Cabana și grădinile Anne Hathaway, casa mamei lui Shakespeare, Mary Arden, și Biserica Sfânta Treime, unde poetul este înmormântat. Dar dacă vrei să adaugi ceva puțin diferit atunci când vizitezi Stratford-upon-Avon, iată câteva fapte fascinante despre orașul poetului din Avon, pe care să le ai în vedere:

8 motive alternative pentru a vizita Stratford-upon-Avon

După plimbări cu nuanțe de romantism, „The Dirty Duck” este pub-ul care să te trezească un pic la realitate. Este popular printre celebrități, fiind vizitat uneori chiar și de personalități regale. Un pub devenit ca o tradiție pentru unii „The Dirty Duck” păstrează ca amintire perioada de faimă a cântăreței Kylie Minogue, care i-a tot încântat pe localnici cu prezența.

Târgul Michaelmas, sau „The Mop”, este un eveniment organizat în prima jumătate a lunii octombrie. Zeci de comercianți și producători se strâng laolaltă cu obiectele lor cele mai valoroase, îmbrăcați reprezentativ fiecărui business, pentru a își evidenția statutul. Vei vedea oieri îmbrăcați în cojoace de lână, gospodine cu șorțuri, femei de serviciu care își poartă cu mândrie mopul și multe alte „costume” care să reflecte munca de zi cu zi. Pentru că orice meserie ai avea, trebuie să fii mândru de ea.

Școlile de gramatică. Orașul are două școli de gramatică – una pentru băieți și una pentru fete. Cea de băieți este în centrul orașului. Dacă ai plăcerea de a sta ore în șir să descoperi detalii despre modul în care Shakespeare a învățat limba latină, chiar în clasa în care acesta a stat, să știi că ești binevenit. Dacă vrei mai mult romantism, îndreaptă-te spre școala de fete din Shottery. Nu doar că acesta este drumul dinspre Cabana Anne Hathaway, dar legenda spune că Shakespeare a cerut-o pe Anne în căsătorie în sala de muzică a acestei școli. Multe cupluri vin aici pentru a își exprima iubirea.

Și revenim la pub-uri 😊 Cel mai vechi pub din Stratford-upon-Avon este „The Garrick Inn”, care datează din anii 1400. Are o istorie impresionantă pe care unii localnici de abia așteaptă să ți-o împărtășească la un pahar de tărie. Multe zvonuri indică faptul că spiritele multor foști băutori revin aici la lăsarea întunericului, pentru o halbă „spirituală”. Te-ai pregătit să dai noroc cu cineva din lumea cealaltă? 

O paradă shakespeariană își face loc prin oraș, în luna aprilie a fiecărui an, celebrând ziua de naștere a cunoscutului scriitor. Este minunată, excentrică și distractivă, iar mulți dintre admiratori, alături de actori și de numeroase celebrități, se îmbracă în stilul poetului și merg pe străduțele pietruite, însoțiți de muzicieni și școlari.

Știai că, Stratford upon Avon are cea mai mare fermă tropicală de fluturi din Marea Britanie? Există fluturi, păsări libere, o piscină cu pești și apă curgătoare, precum și insecte și păianjeni, printre care și păianjenul mortal Arachnoland. Ferma de fluturi Stratford este formată din trei zone principale: Camera Omizilor, care găzduiește omizi și plante specializate pentru reproducerea fluturilor, Orașul Insectelor, ce găzduiește insectele exotice, zonă în care se află o cameră din sticlă a furnicilor tăietoare de frunze. Ce-a dea treia secțiune se numește „mini fiara” și are melci și crabi, iar Arachnoland adăpostește peste 15 specii de păianjeni, de la văduve negre la tarantule, precum și o colecție de scorpioni, inclusiv Scorpioni imperiali care strălucesc în întuneric. Merită admirați.