Sus
Vulcanul Teide

Cea mai mare dintre Insulele Canare și-a făcut un binemeritat renume de destinație de top datorită zecilor de milioane de turiști care zboară aici în fiecare an. Sejururile din Tenerife sunt apreciate pentru vremea toridă, băile în Oceanul Atlantic, dar și numeroasele facilități turistice extrem de bine puse la punct din stațiuni celebre precum Peurto de la Cruz sau Playa de Las Americas. În plus, ne surâde ideea de a fi pe o insulă aflată în vestul Africii și, în același timp, într-o țară Europeană.
Pentru un sejur în Tenerife nu-ți trebuie vreun plan măreț: plajă, baie, și mai multă plajă, distracție. Totuși, dacă vreți să evadați din rutina unei stațiuni, am pregătit o listă scurtă de atracții care îi vor impresiona până și pe cei mai exigenți dintre turiști.

Auditorio de Tenerife

Auditorio de Tenerife
Probabil nu plănuiați să petreceți prea mult timp în capitala insulei, Santa Cruz de Tenerife. Totuși, ar trebui să dedicați măcar o zi vizitării acesteia. Este cel mai bun loc pentru a afla câteva lucruri despre istoria Insulelor Canare și o puteți face vizitând Museo de la Naturaleza y el Hombre.
Totuși, un monument este repezentativ pentru oraș și, în general, pentru toată insula, iar acesta se numește Auditorio de Tenerife. Realizată de celebrul arhitect Santiago Calatrava, clădirea este adesea comparată cu Opera din Sydney și are un rol important în organizarea marilor evenimente cultarale ale orașului.

San Cristóbal de La Laguna

La Laguna
Fosta capitală a insulei se află chiar lângă cea din zilele noastre, așa că nu vă e deloc greu să ajungeți din Santa Cruz în La Laguna (o puteți face cu tramvaiul). Dacă începeți să învățați despre Tenerife din Santa Cruz, în La Laguna puteți aprofunda mai bine istoria, dar și misterel insulei.
Centrul istoric al orașului, cu numeroasele sale monumente și zone de promenadă, a fost inclus în patrimoniul UNESCO în 1999. Dacă sunteți craujoși, puteți vizita și casa despre care se spune că e bântuită de fantoma Catalinei Larcaro, o femeie care s-a sinucis pentru a scăpa de o căsătorie aranjată și pe care Biserica Catolică a refuzat să o înmormânteze.

Playa de la Teresitas

Playa de la Teresitas
Dar să trecem la lucruri mai puțin macabre. Atunci când ajung pe insulă, gata echipați de plajă, mulți turiști sunt uimiți să descopere că majoritatea plajelor de aici au nisipul negru. Aceasta se datorează reliefului vulcanic al insulei.
În încercarea de a face peisajul mai atractiv pentru turiști, autoritățile au realizat, începând cu anul 1973, această Playa de la Teresitas, situată în estul capitalei Santa Cruz. 270.000 de tone de nisip au fost aduse din Sahara pentru acest proiect ambițios. Chiar dacă nu este tocmai o plajă „naturală”, este adesea considerată ca fiind cea mai frumoasă de pe insulă.

Loro Parque

Loro Parque
Una dintre cele mai fascinante grădini zoologice ale Spaniei, Loro Parque se află la periferia orașulu Puerto de la Cruz. Inițial a fost conceput ca un paradis pentru papagali, astăzi parcul numărând 4.000 de exemplare – cea mai mare colecție din lume.
Pe lângă celelalte specii de animale pe care le puteți vedea la zoo, Loro Parque este celebru pentru spectacolele cu mamifere marine. Parcul conține câteva exemplare de orca, cunoscute și sub numele de balene ucigașe, care însă au adus diverse critici de la organizații ce luptă pentru drepturile animalelor.

Parcul Național Teide

Parcul National Teide
Cu o înălțime de 3.718 metri, vulcanul Teide este cel mai mare munte din Spania. Parcul din jurul său se întinde pe 18.950 hecatare și este cel mai vizitat parc natural, nu doar din Spania, ci din toată Europa. Turiștii pot urca direct lângă vârful vulcanului foosind telecabina. Acolo îi așteaptă o priveliște spectaculoasă asupra întregii insule Tenerife.
Dacă totuși vreți să explorați parcul, aveți la dispoziție numeroase trasee și ghizi care vă pot ajuta. Deaorece conținte un număr mare de specii de plante și animale endemice, Parcul Național Teide a fost desemnat Rezervație a Biosferei de către UNESCO.

Bonus: Carnavalul din Santa Cruz

Carnavalul din Santa Cruz
Dacă vă încumetați să planificați un concediu în luna februarie, în Tenerife nu veți scăpa doar de frig, ci veți putea participa la Carnavalul din Santa Cruz, considerat al doilea cel mai popular din lume, după cel de la Rio de Janeiro.
Parade, muzică și dansuri stradale  vă așteaptă timp de mai bine de o săptămână. Vă veți bucura de concerte de muzică latino, dar și electronică, și veți putea asista la încoronarea Reginei Carnvalului. Conform tradiției, trebuie să veniți la carnaval deghizat, preferabil respectând tematica. Aceasta poate varia de la lumea filmelor, la circ, la culturile anumitor țări sau a anumitor decenii, până la viitorul imaginat de science fiction.