× Hello Holidays

Clever Holidays | Puglia - Napoli | 10 zile - Avion | 2021

Recenzii turisti
Ghid insotitor
Variante de plata
Card online
Transfer bancar
Cash

Program detaliat

Clever Holidays | Puglia - Napoli | 10 zile - Avion | 2021
Itinerar:
Napoli - Caserta - Sorrento - Coasta Amalfitana - Insula Capri - Vezuviu - Pompei - Taranto-Alberobello - Matera - Martina Franca - Lecce - Otranto - Ostuni - Polignano a Mare - Bari

BONUS! GRATUIT 9 CINE cu apa si vin incluse la achitarea din tara a celor 7 excursii optionale 

ZIUA 1  BUCURESTI - NAPOLI

   Intalnire cu reprezentantul agentiei la ora 13.00 in aeroportul Henri Coanda din Bucuresti pentru imbarcare la zborul spre Napoli. Transfer din aeroport la hotelul din zona Castellammare di Stabia, unde suntem asteptati la cazare.

ZIUA 2-5  EXCURSII OPTIONALE

CROAZIERA SPRE INSULA CAPRI (75 €): Ne imbarcam contra-cost pentru Insula Capri (Vaporetto dus - intors + funicular din port in Piata Umberto I). De aici vom parcurge intr-o placuta plimbare traseul spre Certosa di San Giacomo si spre Giardini di Augusto. Pentru turistii care au mai vizitat Capri, recomandam vizita individuala la Villa San Michele din Ana Capri, sau telescaunul spre Monte Solaro, unde veti fi rasplatiti de o priveliste de vis catre stancile Faraglioni.
 
VULCANUL VEZUVIU si POMPEI (55 €): incepem ascensiunea cu microbuzul pana la parcarea de la casa de bilete, dincolo de care traseul continua doar pietonal inca 20 - 30 de minute, pana pe marginea craterului. Peisajul este coplesitor, atat prin intreaga panorama asupra golfului Napoli, cat mai ales prin abruptul de aproape 250 m al craterului. La poalele muntelui, vom vizita nu mai putin celebrul oras antic Pompei exceptional conservat, a carui istorie a fost curmata brusc (in anul 79 d.Hr.) de eruptiile Vezuviului.
 
NAPOLI si PALATUL CASERTA (59 €): In Napoli - “orasul contrastelor”, parcurgem un tur in centrul istoric: Castel Nuovo - fosta resedinta regala, Teatrul San Carlo, Piata Plebiscitului, delimitata de Biserica St. Francisc de Paola - “Panteonul din Napoli” si Palatul Regal - fosta resedinta cu apartamentele regale si salile consiliului perfect conservate si decorate cu mobilier si opere de arta de mare valoare. Dupa amiaza admiram Fosta Resedinta regala de la Caserta, monument UNESCO, cel mai mare palat ridicat in Europa in sec. XVIII. Construit pentru a rivaliza cu Palatul Versailles si cu Palatul Regal din Madrid, castelul de la Caserta este cea mai mare resedinta regala din lume, cu dimensiuni impresionante: 250 m lungime, 190 m latime, 200 de Sali si o suprafata construita de 47 hectare. 
 
SORRENTO si Croaziera pe COASTA AMALFITANA (cca 45 € + cca 30 € croaziera Pozitano - Amalfi tur-retur): Sorrento, renumita statiune din Italia, de peste 2000 de ani o destinatie de vara faimoasa, in special in epoca romana, cand imparatii Agrippa, Tiberius si Augustus au avut aici splendidele lor vile. Centrul vietii orasului este Piazza Tasso, iar Corso Italia este plin de cafenele, magazine si restaurante, si puteti gusta un Limoncello, digestiv din coaja de lamaie produs in zona. Trecem pe partea sudica a peninsulei Sorrento spre Coasta Amalfitana, cu o prima vizita in Positano, fost port in epoca medievala, care a prosperat in secolele XVI si XVII. Totusi in sec. XIX, mai mult de jumatate din populatie a emigrat, in special in America, Positano redevenind un sat de pescari relativ sarac pana in anii 1950, cand a inceput sa atraga un numar mare de turisti. Plaja Marina Grande se afla la baza peretelui stancos si este cea mai populara din oras. Urmeaza Amalfi, inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO, amplasat la gura unei ravene adanci, la poalele Muntelui Cerreto (1.315 metri). A fost capitala republicii maritime Ducatul Amalfi, o importanta putere comerciala in Mediterana intre 839 si cca 1200, orasul fiind renumit si pentru infloritoarele sale scoli de drept si matematica. Catedrala dateaza din sec. XI, interiorul sau este impodobit in stilul barocului tarziu, iar fatada este in stil bizantin si este impodobita cu diferite picturi ale sfintilor.

ZIUA 6  TARANTO - zona BRINDISI - OSTUNI

   Mic dejun. Pornim spre cazarea din zona Brindisi, cu oprire pentru vizita in Taranto. Principala atractie este Castelul Aragon, construit de Ferdinand de Aragon in sec. XV, care a inlocuit o cetate bizantina pre-existenta din sec. IX. In 1707 castelul a devenit inchisoare, inainte de a trece in cele din urma la Marina italiana. In apropiere s-au pastrat doua coloane dorice ale templului lui Poseidon, construit de greci in sec. VI i.Hr. Inaintam prin labirintul de stradute medievale spre Cattedrala di San Cataldo, datand din sec. XI, si admiram fatada baroca, cupola cu o influenta bizantina clara si minunata podea cu mozaic, in timp ce capela din San Cataldo, care gazduieste moastele sfantului patron al orasului, Cataldo, este impodobita cu o serie superba de fresce. Dupa amiaza, plimbare optionala in Ostuni.

ZIUA 7-8  EXCURSII OPTIONALE

ALBEROBELLO (29 €): Istoria locuintelor din calcar cu acoperisuri conice denumite „trulli”, este legata de un edict din sec. XV, care a supus fiecare noua asezare la a fi impozitata. In 1481, contii proprietari ai teritoriului Alberobello, au impus rezidentilor sa-si construiasca locuintele fara a utiliza mortar, care sa fie incadrate drept cladiri precare si usor demolabile. Devenite o adevarata emblema a regiunii Puglia, orasul a fost inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO, iar noi il vom admira intr-un tur pietonal prin carierul Rione Monti, pornind dinspre Largo Martellotta catre Chiesa a Trullo, cea mai mare biserica din oras construita in acelasi stil pitoresc. 
 
MATERA si MARTINA FRANCA (65 €): Casele sapate in stanca de la Matera dateaza din preistorie, probabil din paleolitic, fiind prima asezare umana din Peninsula Italica, si au conferit orasului nu doar includerea in Patrimoniul UNESCO, ci si statutul de Capitala culturala Europeana in 2019. Pana in anii 1950, cand guvernul italian a folosit chiar forta in unele situatii la mutarea majoritatii locuitorilor din Sassi di Matera in locuinte sociale din partea moderna a orasului, Sassi a fost o sursa de rusine pentru Italia, un loc al saraciei, epidemiilor de malarie si rate enorme de mortalitate infantila, unde oamenii locuiau in pesteri fara electricitate, apa curenta sau canalizare. Din anii 90, s-a promovat regenerarea Sassi ca o atractie turistica pitoreasca cu ajutorul guvernului italian si a UNESCO. Martina a fost fondat in sec. X de refugiatii invaziei arabe din Taranto si a inceput sa infloreasca dupa 1310, cand Filip de Anjou i-a acordat scutiri de taxe si alte privilegii, ceea ce a atras familii nobile si oameni de afaceri. Orasul a devenit atat de bogat incat s-au construit un castel, ziduri defensive cu 24 de bastioane solide si cel putin 20 de palate elegante si peste 15 biserici. Intrand prin Poarta Sf. Stefan spre P-ta Roma, admiram fastosul Palat Ducal, apoi stradutele inguste, pietele aerisite si cladirile gratioase in stil renascentist, baroc si rococo, cu balcoane cochete, pana in Piata Plebiscito. Aici ne va incanta o adevarata bijuterie, Bazilica San Martino (monument UNESCO), cladita incepand cu 1747 in stil rococo, pe locul vechii biserici romanice din sec. XIV, grav avariata de un cutremur.
 
LECCE si OTRANTO (59 €): Statuia Sf. Oronzo, sfantul protector din Lecce, se inalta in piata omonima, pe o coloana antica ce marca sfarsitul drumului roman Via Appia in Brindisi. Coloana a fost daruita locuitorilor din Lecce in sec. XVII, de catre vecinii lor din Brindisi, convinsi ca Sf. Oronzo le-a salvat orasul de ciuma. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, arheologii au descoperit in apropiere un amfiteatru roman din sec. II i.Hr., care putea primi cca 25000 de spectatori. Trecem pe langa Castelul lui Carol al V-lea, imparat al Sf. Imperiu Roman si rege al Spaniei, care l-a construit in sec. XVI pe locul unei vechi cetati normande si ne indreptam catre Convento dei Celestini si Biserica Sfintei Cruci. Aceasta are una dintre cele mai fine si mai complicate fatade baroce din Italia, cu un nivel de detaliu uimitor, ceea ce explica cei peste 200 de ani pana cand Bazilica a fost deschisa definitiv pentru inchinare in 1695. Incheiem cu Domul din Lecce construit in 1144, dar care a fost transformat in stil baroc in sec. XVII si i s-a adaugat o clopotnita de 70 m inaltime.
Otranto, prin oferta sa mixta de istorie, arhitectura, peisaje salbatice, restaurante pe malul marii si plaja cu nisip alb, este unul dintre cele mai interesante si pitoresti orase din Puglia. In 1480, Mehmet Cuceritorul a trimis o flota de 150 de nave cu 18.000 de soldati pentru a invada Roma. Cu toata rezistenta eroica, otomanii au distrus orasul si au ucis toti barbatii de peste 15 ani, iar femeile si copiii au fost vanduti ca sclavi. Cca. 800 de cetateni, cunoscuti drept „Martirii din Otranto”, au fost decapitati dupa ce au refuzat convertirea la Islam si au fost canonizati de Papa Francisc in 2013. Panicat, Papa, a cerut o cruciada condusa de regii Ferdinand de Napoli si Matthias Corvinus. Otomanii au controlat orasul timp de 13 luni, insa Mehmet al II-lea a murit inainte de a cuceri restul Italiei, iar succesorul sau Bayezid al II-lea, a abandonat orasul. In 1537, celebrul corsar turc amiralul otoman Barbarossa au recucerit Otranto, dar turcii au fost din nou respinsi. Admiram Castello Aragonese impunator, cu ziduri groase si turnuri robuste construite dupa eliberarea de sub otomani si Catedrala romanica ce dateaza din 1088 si se mandreste cu mozaicuri de podea din secolul al XII-lea.
 
OSTUNI (19 €): Ostuni este una din „bijuteriile” Pugliei, cu o multime de cladiri varuite in alb, amplasate strategic pe un deal inconjurat de ziduri defensive puternice, la doar 8 km de Marea Adriatica. Orasul medieval a fost construit fara un plan ,astfel ca reteaua de strazi este un labirint de alei, scari si arcade, creand iluzia ca intregul oras este ridicat dintr-o singura bucata. Cladirile au fost construite una peste alta, iar arcadele sustin casele pe care le leaga, compensand lipsa unor fundatii puternice. Piazza della Liberta este cea mai mare piata din Ostuni oferid unele repere magnifice: Palazzo San Francesco, fosta manastire ce gazduieste acum Primaria, alaturi de Biserica San Francesco si coloana din Sant’Oronzo. Catedrala cu fatada sa eleganta este un amestec fascinant de elemente bizantine, romanice si gotice tarzii, situatie rara in Puglia, unde majoritatea bisericilor sunt romane austere sau baroce abundent ornamentate. Piazzetta Cattedrale gazduieste inca doua cladiri, Palatul Episcopal si Palatul Seminarului, conectate intre ele prin superbul Arco di Scoppa.

ZIUA 9  BARI - POLIGNANO A MARE - ALBEROBELLO

   Mic dejun. Vizitam in Bari cel mai vizitat obiectiv din oras, Bazilica San Nicola, care a fost construita in sec. XII in stil romanic, pentru a venera moastele Sf. Nicolae. Strabatand stradutele inguste care formeaza un adevarat labirint de un pitoresc aparte din Bari Vecchia, ajungem la Catedrala San Sabino tot din sec. XII, care prezinta numeroase influnte normande. In apropiere de tarm, Castelul construit initial de bizantini, a fost reconstruit in stil normand in sec. XIII si transformat in palat in sec. XVI. A fost utilizat drept inchisoare, iar astazi gazduieste un muzeu si expozitii de arta temporare. In drumul de intoarcere spre hotelul din zona Brindisi, timp liber la spectaculoasa plaja Cala Porto din Polignano a Mare, in apropierea careia se afla podul roman inca functional Dalai Monachile si Grotta Palazzese, restaurant exclusivist construit intr-o pestera chiar pe malul marii. Dupa amiaza, plimbare optionala in Alberobello.

ZIUA 10  BARI - BUCURESTI

   Mic dejun. Dimineata devreme, imbarcare in microbuzul de transfer catre aeroport, pentru zborul spre Romania.

Reduceri și suplimente

REDUCERE de pana la MAXIM 15% prin CUMULAREA urmatoarelor: 
1. EARLY BOOKING - 5% REDUCERE pt. achitarea unui avans de 100 de euro/ pers. la inscriere si diferenta pana la 50 % din pretul excursiei pana la 15.02.2020. Plata integrala cu 30 zile inainte de data plecarii in excursie.
2. CLIENT FIDEL - 5% REDUCERE pentru turistii care au mai achizitionat programe turistice de la agentia tour operatoare, atat direct, cat si prin intermediul agentiilor partenere a acesteia.
3. REDUCERE DE GRUP: la 8 pers.= 2%, la 12 pers.= 3%, la 15 pers. platitoare, a 16-a GRATUIT
Reducerile se aplica numai la pachetul de baza; acestea nu se aplica la alte taxe sau suplimente de orice fel.

Bine de știut

Turistii care solicita partaj in camera dubla / tripla, nu vor achita suplimentul de camera Single, daca Agentia nu reuseste sa completeze partajul. Eventuale neintelegeri intre solicitantii de partaj, nu sunt imputabile agentiei. 
In cazul nerealizarii grupului minim se va anula excursia, cu posibilitatea inscrierii la un program similar;

Grup minim 15 persoane. Excursiile optionale se organizeaza pentru un numar minim de 10 de persoane. 

In cazul unui grup mai mic de 15 pers. (10-14 persoane) se va achita un supliment de 30 euro/persoana;
Ghidul poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fara a afecta structura programului;
Pentru explicatiile la obiectivele turistice, grupul va putea apela la serviciile ghizilor locali.

Transferuri

TRANSFERURI CONTRA COST DIN TARA

Orasul

Locul de intalnire

Tarif/pers.

€/sens

BUZAU

McDonald’s Unirea

8 €/sens

GALATI

McDonald’s

10 €/sens

BRAILA

Parcare PENNY Sos. Buzaului

10 €/sens

FOCSANI

Benzinaria LUKOIL Centru

12 €/sens

Informații

*Transferurile din tara se organizeaza (indiferent de numarul de persoane care solicita transferul) cu ajutorul firmelor ce efectueaza curse de linie. Functie de marimea grupului, se poate organiza transfer privat cu microbuz, minibus sau midibus. Turistii sunt rugati sa se prezinte la locul de imbarcare cu 15 - 30 min. inainte de ora comunicata. Orele sunt estimative, in functie de conditiile meteorologice si de trafic. Numerele de telefon ale ghizilor sau soferilor se vor comunica cu 2 – 3 zile inaintea datei plecarii, urmand a tine legatura cu acestia pentru a te informa privind situatia concreta din ziua plecarii (ora exacta a sosirii in orasul tau). Te rugam sa respecti ora imbarcarii, pentru ca grupul nu poate astepta turistii care intarzie. Daca turistii se imbarca dintr-o alta localitate decat din Bucuresti, acestia trebuie sa informeze agentiade turism la care s-au inscris cu minim 15 zile inainte de tata plecarii. Inscrierile cu mai putin de 15 zile inainte se vor face numai in functie de capacitatea mijloacelor de transport utilizate. 
 - Asistenta turistica se refera la suport oferit de agentia partenera locala pentru ca turistii sa poata comunica mai eficient cu receptia sau restaurantul hotelului, sau in cazuri nedorite in care trebuie sa fie asistati daca necesita spitalizare, daca pierd documentele de identitate ori alte incidente cu Politia locala, etc.
 - Obiectivele turistice redactate cu litere ingrosate si inclinate (Bold - Italic), se viziteaza doar la exterior. In situatia in care nu se mentioneaza ca turul de oras este panoramic cu autocarul, implicit turul se va face pietonal. 
 - Pentru majoritatea excursiilor, copiii in varsta de 6 - 12 ani, beneficiaza de reducere, numai pentru cazare in camera cu doi adulti.
 - Nominalizarea hotelurilor se va face in ultima saptamana inainte de data plecarii, in functie de marimea grupului. Mentiunea “sau similar” in dreptul denumirii hotelului, face referire doar la categoria de confort si regimul de masa al hotelului.
 - Pentru reducerea de grup, toti turistii din acel grup trebuie sa fie inscrisi pe acelasi program, aceeasi data de plecare si aceeasi rezervare.
 - Pentru ca unui minor sa i se permita calatoria in afara tarii, este necesar sa fie insotit de cel putin un adult care sa aiba asupra sa acordul scris al ambilor parinti ai minorului, legalizat la notariat, si cazier judiciar, pe care sa-l prezinte in punctul de frontiera. Daca adultul care insoteste minorul este unul din parinti, acesta va avea nevoie doar de acordul scris al celuilalt parinte al minorului, legalizat la notariat. 
 - Autoritatile vamale isi rezerva dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul unei anumite tari a oricarei persoane care nu prezinta suficienta credibilitate. Agentia de turism nu poate fi facuta raspunzatoare pentru astfel de situatii care nu pot fi depistate anterior datei plecarii.
 - Categoria hotelurilor si a mijloacelor de transport este cea oficiala pentru pentru o anumita tara, putand exista diferente fata de standardele din Romania, fapt neimputabil agentiei de turism. Repartizarea camerelor la hotel se face de catre receptia acestuia. Eventuale nemultumiri legate de amplasarea sau aspectul camerei, se rezolva de catre turist direct la receptie, cu ajutorul insotitorului de grup.
 - Pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif etc.). In momentul sosirii la hotel, solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor.
 - Preturile sunt valabile pentru un numar limitat de locuri la zbor, dupa epuizarea carora, turisii vor putea sa isi dea acceptul pentru achitarea diferentei de tarif fata de pretul din ziua achitarii pachetului turistic.
 - Programul este cu date fixe de plecare si retur, sincronizate cu programele de autocar, al carui ghid va insotii turistii sositi cu avionul impreuna cu cei sositi cu autocarul
 - Pe unele programe, autocarul va prelua turistii sositi cu avionul si pe cei de la Budapesta din/ spre orasele prin care se tranziteaza Romania. Locurile repartizate ambelor grupuri (grupul sosit cu autocarul si grupul sosit cu avionul) sunt limitate.
 - Pt. calatorie este necesara cartea de identitate sau pasaportul (in anumite tari doar pasaportul) valabil 6 luni de la data intoarcerii in tara. 

Datorita dinamicitatii domeniului disponibilitatea ofertelor se modifica de la un moment la altul. De aceea ofertele sunt valabile in limita locurilor disponibile. Agentia nu este responsabila pentru eventualele neconcordante care pot aparea intre informatiile privind tarifele si alte detalii din site si informatiile primite in agentie. In aceste cazuri vor avea prioritate, intotdeauna, informatiile primite in agentie.

Touroperatorii au, de obicei, propriile clasificari atunci cand evalueaza o unitate de cazare, daca nu exista alte prevederi. Clasificarile ce sunt afisate in acest website sunt clasificari proprii si sunt o incercare de a oferi o ghidare pentru calitatea generala a proprietatilor din oferta. Clasificarile universale ale touroperatorilor sunt, de obicei, bazate pe constatarile / feedback-ul clientilor si ale senior managerilor din tara si strainatate.

Daca este cazul, evaluarile oficiale sunt date de catre autoritatile din fiecare tara si au tendinta de a da o clasificare corecta bazata pe standardele relative din tara respectiva.

Recenzii

Recenzie adaugata cu succes!

Scrie si tu o recenzie!

Pentru a adauga o recentie trebuie sa intri in contul tau! Acceseaza butonul de mai jos pentru a intra in cont!
Intra in cont!
 
 

Alte circuite din regiune

Circuit Elvetia - Bavaria | 9 zile - Autocar | 2024

Circuit Elvetia - Bavaria | 9 zile - Autocar | 2024

Elvetia, Germania

  • 8
  • 3
  • 8 Nopti / Mic dejun / Transport cu autocarul
  • tarif cu taxe , valabil pentru plecarea 22.07.2024

de la 834 €/pers.

Circuit Elvetia - Coasta de Azur | 11 zile - Autocar | 2024

Circuit Elvetia - Coasta de Azur | 11 zile - Autocar | 2024

Elvetia, Franta

  • 10
  • 3
  • 10 Nopti / Mic dejun / Transport cu autocarul
  • tarif cu taxe , valabil pentru plecarea 30.06.2024

de la 1015 €/pers.

Circuit Roma - Insula Capri | 5 zile - Avion | 2024

Circuit Roma - Insula Capri | 5 zile - Avion | 2024

Italia

  • 4
  • 3
  • 4 Nopti / Mic dejun / Transport cu avionul
  • tarif cu taxe , valabil pentru plecarea 03.06.2024

de la 608 €/pers.

Calendar plecari circuite

Mai 2024
Iunie 2024
Iulie 2024
August 2024
Septembrie 2024
Octombrie 2024
Decembrie 2024
Lunile anterioare
Lunile urmatoare
Zeci de mii de TURISTI FERICITI
CALITATEA ne defineste
SIGURANTA e prioritatea noastra
TARIFELE ne recomanda

ABONEAZA-TE
si fii la curent cu cele mai mari REDUCERI!

CE ZIC CLIENTII NOSTRI

Azi 10 03 2024 am fost intr o excursie de 1 zi minunată, multumesc atât șoferului cât și ghidului ptr faptul că ne au facut ziua frumoasă

Constantin Marinita, 10.03.2024 Citeste mai mult

Nu am calatorit cu d-vs, dar mi-as dori!

Labont Eugenia, 12.02.2024 Citeste mai mult

intra in comunitatea noastra

Facebook Instagram YouTube TikTok LinkedIn