Sus
camping

Ai început să faci planuri pentru vacanțele de anul acesta și te tentează să renunți la cazarea la hotel în favoarea campingului? Pentru a te bucura de cea mai bună experiență, ți-am pregătit toate informațiile de care ai nevoie.
Fie că mergi la mare, la munte sau la un festival de muzică, să stai cu cortul poate fi foarte distractiv și relaxant, permițându-ți să te simți mai conectat cu natura și să îți faci mai mulți prieteni.

Cum alegi cortul potrivit?

Trebuie să știi că un cort de calitate nu va fi ieftin. Materialul din care acestea sunt confecționate este foarte important, mai ales dacă îți dorești un cort mai rezistent, potrivit pentru multe. Dacă nu ai suficienți bani în acest moment, mai așteaptă 2-3 luni pentru a-ți permite un produs mai bun.
Apoi, verifică dimensiunea cortului. În general, într-un cort de două persoane încap și bagajele, uneori chiar și încă o persoană, dacă vorbim despre un copil. Pentru mai mult confort, achiziționează un cort care are și un spațiu separat pentru bagaje.

Mai ai nevoie și de:

saci de dormit, izopren sau saltea gonflabilă, nu doar pentru un plus de confort, ci și pentru căldură. Nu uita, cortul va fi pus direct pe pământ, iar noaptea va fi frig.

Mai ia cu tine și:

lanternă: pentru ca noaptea să poți găsi rapid orice obiect de care ai nevoie;
saci de gunoi: nu lăsa niciodată mizerie după tine;
haine groase: chiar dacă pleci în vacanță în mijlocul verii, noaptea vei avea nevoie de haine mai groase dacă dormi în cort;
spray anti-insecte: obligatoriu, dacă nu vrei ca țânțarii sau alte insecte să te streseze;
cutie frigorifică: pentru alimente și băuturi;
veselă și tacâmuri: dacă vei lua masa în camping;
șervețele umede și uscate.
Nu în ultimul rând, pentru a avea suficient spațiu în cort, ia la tine doar strictul necesar!


Citește și: 5 recomandări de filme despre călătorii
Citește și: 5 motive să călătorești mai mult în România


Sursă foto: Deposit Photos