Nevșehir este prima zonă la care te gândești când vizitezi regiunea Cappadocia. Cea mai mare parte a coșurilor de basm și a bisericilor tăiate în stâncă se regăsesc în aici, împrăștiate în districtele Ürgüp, Avanos și Göreme. Cu un peisaj
Când vine vorba de vacanța de Revelion, fiecare și-o imaginează altfel. Unii preferă să colinde lumea, descoperind esența acestei zile speciale, alții vor doar party și relaxare. Noroc că există vacanțe de Revelion pentru toată lumea. Mai trebuie să îți
După stațiunile vaste și aglomerate de turiști, Balchik este un suflu de aer proaspăt. Un oraș mic și drăguț și totodată un port de pescuit, îmbrăcat sub stânci de cretă albă, Balchik îți întinde la picioare o lume
Primitor, aventuros, mândru și îndrăzneț: Belgrad, sau Orașul Alb, nu este deloc o capitală „drăguță”. Exuberanța l-a transformat în unul dintre cele mai frumoase orașe ale Europei. În timp ce viitorul său ți se afișează plin de grandoare, trecutul haotic
Denumită și Capela Sixtină a Răsăritului, Mănăstirea Voroneț este astăzi una dintre cele mai populare clădiri religioase din Bucovina. Construită în doar trei luni și trei săptămâni de Ștefan cel Mare, după victoria asupra turcilor din 1488, Mănăstirea Voroneț este
Există aproximativ 1.500 de piețe de Crăciun în Germania și peste 85 de milioane de oameni din întreaga lume ce le vizitează în fiecare an. Dacă iubești Crăciunul, vei iubi Dresda, orașul unde vei descoperi 11 tipuri de Piețe de
Petrecerea de Revelion 2020 trebuie să fie grandioasă! Trebuie să fim înconjurați de oameni calzi, puși pe distracție, și să avem pe mese mâncăruri pe alese. Așa suntem cu toții obișnuiți. Ce-ai spune, însă, dacă la toate acestea adăugăm și
Octombrie este luna culorilor tomnatice, aurii, în care este perfect să pornești în circuite cu autocarul. O perioadă neobișnuită pentru planificarea unei călătorii, dar octombrie are farmecul său. Este luna în care peisajele devin multicolore, iar zonele naturale sunt printre
Începe feeria Piețelor de Crăciun. Feeria vacanțelor de sărbători în destinații care mai de care mai pline cu turtă dulce, ciocolată de casă și brazi împodobiți, înconjurați de mireasma vinului fiert cu scorțișoară
Suntem siguri că ai auzit despre Izmir. Vibrantul oraș cultural al Turciei, de care mulți ne-am îndrăgostit. Un ținut bogat istoric, în împrejurimile căruia sunt mult mai multe de descoperit. Pornind într-o călătorie spre capătul cel mai vestic al Turciei,