Încă nu ai ales o destinație de vacanță pentru Revelion? Încă e timp! Iată propunerile noastre pentru anul acesta: Atena Numită și „leagănul civilizației europene”, Atena are o istorie bogată și obiective turistice numeroase. Printre cele mai cunoscute se numără Acropole, Teatrul
Chiar dacă anul încă nu s-a încheiat, deja ne facem planuri pentru vacanțele din 2018. Dacă nu ai făcut asta până acum, îți recomandăm să mergi într-un circuit, cu siguranță nu vei regreta! Iată de ce: 1. Nu trebuie să îți bați
Să călătorești ca vegetarian sau vegan poate fi dificil, mai ales dacă nu cunoști prea bine destinația. Îți venim în ajutor cu câteva sfaturi care îți vor face concediul mai ușor. Evită hotelurile Micul dejun la hotel include rareori opțiuni vegetariene sau
Nu peste mult timp începe perioada Sărbătorilor de Iarnă, un prilej ideal pentru concediu. Și ce destinație e mai potrivită în luna decembrie dacă nu una unde poți vizita un târg de Crăciun magic? Acestea reprezintă o parte din farmecul
Știm deja că vacanțele ne permit să scăpăm de rutină și să cunoaștem culturi noi, dar mai au un beneficiu foarte important: ne îmbunătățesc sănătatea, atât pe cea fizică, cât și pe cea mentală. În primul rând, lupta împotriva stresului cotidian
Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi, iar dacă încă nu te-ai hotărât unde vrei să petreci Crăciunul găsești în continuare 5 destinații de vacanță perfecte pentru această ocazie. Budapesta, Ungaria Vom începe lista cu o destinație apropiată, ieftină și care
Cei mai mulți români se mulțumesc cu cel mult o vacanță pe an, motivul principal fiind lipsa bugetului. Însă călătoriile nu trebuie să fie scumpe! Învață să faci cele mai inteligente alegeri pentru a putea călători mai mult. Abonează-te la newsletter De
Ultima lună din an începe cu încă o ocazie de relaxare și distracție, pentru că ne putem bucura de weekend-ul prelugit de 1 decembrie. Dacă nu ați ales încă destinația de vacanță, iată câteva dintre cele mai interesante variante pe
Gastronomia face parte din cultura unei țări și nu puțini sunt turiștii care abia așteaptă să meargă la restaurante și să se „culturalizeze” până le plesnește cureaua. Deși vă recomandăm întotdeauna să consumați cu moderație, vă garantăm că ar fi
Atunci când decid să călătorească în Polonia, turiștii nu se înghesuie atât de mult spre Varșovia cât o fac spre al doilea cel mai mare oraș al țării, Cracovia. Importanța sa istorică și impresionanta bogăție culturală atrag anual aproape 3